TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Yummy! 300 de reţete pentru bebeluşi şi copii SB-LAA-Y3DRPB-17-N-001
Yummy! 300 de reţete pentru bebeluşi şi copii
Vezi
galerie

Yummy! 300 de reţete pentru bebeluşi şi copii

de Laura Adamache

Titlu apărut în colecția Sian Cook la Sian Books

Id: #248606

  • Transport gratuit la comenzile de peste 140 de lei
 

Descriere produs

Aplică regula YUMMY în bucătărie!


Cu ajutorul cărții 300 de rețete pentru bebeluși și copii vom fi mereu pregătiți să preparăm mese delicioase și hrănitoare pentru cei mici. 

 

Majoritatea obiceiurilor sănătoase de alimentație se formează până la vârsta de 5 ani. Hrana copilului trebuie să fie diferită de cea a unui adult, atât în privința substanțelor nutritive pe care le conține, cât și în privința modului de preparare. Copiii au nevoie de cantități mari de substanțe nutritive esențiale, cum ar fi zincul, fierul și calciul. Pe de altă parte, consumul de fibre sau de sare trebuie să fie redus, iar rețetele Laurei Adamache respectă principiile alimentației sănătoase, propunând de fiecare dată ingredientele și condimentele permise care dau cel mai bun gust mâncărurilor.

 

Volumul este presărat cu ilustrații atrăgătoare și cuprinde indicații precise și sfaturi esențiale din punct de vedere nutrițional. Rețetele sunt organizate pe grupe de vârstă (6-12 luni, 1-3 ani, 3-5 ani), dar și în funcție de felul preparatelor (supe, piureuri, feluri principale, gustări, deserturi). Nu lipsesc nici sugestiile de meniuri complete și usor de preparat. Mai mult decât atât, volumul oferă o perspectivă binevenită asupra strategiilor de parenting. Nu este un copil fericit acela pe care îl îndopăm la ore fixe. Nici acela pe care îl hrănim „științific“, cu ingrediente excesiv cântărite și selectate în funcție de aportul de vitamine sau minerale, oricât de sănătoasă ni s-ar părea această practică. Un copil este fericit atunci când are o relație armonioasă cu părinții și cu mâncarea. O parte esențială a fiecărei mese este prezența părinților: pentru a-i încuraja pe cei mici să mănânce sănătos, este ideal să mâncăm alături de ei, în familie.

 

Supă cremă de cartofi și păstrăv: 

200 ml supă de legume, 1 cartof mic, 60 g fileu păstrăv, 2-3 frunze pătrunjel, 1 linguriță ulei de măsline

Curățăm cartoful, îl spălăm și îl tăiem bucățele. Fierbem cubulețele de cartof și păstrăvul la aburi. Le punem într-un vas și le pasăm cu un mixer vertical, adăugând treptat supă de legume. Asezonăm supa cu pătrunjelul tocat mărunt și 1 linguriță de ulei de măsline. Puteți adăuga și alte legume în supă (morcov, țelină, praz). În acest caz, adăugați mai multă supă de legume, până când obțineți o consistență ușor cremoasă.

extinde
 

Detalii produs

Autor: Laura Adamache

Data apariției: martie 2017

ISBN: 978-606-8657-28-8

Copertă: Hardcover

Număr pagini: 96

Limbă: Română

Dimensiuni: 17x29 cm

Hârtie: 120g/m

Editura: Sian Books

Teme: copilărie

Laura Adamache
Laura Adamache
Autor

Laura Adamache este unul dintre cei mai îndrăgiți bloggeri culinari și autoarea...

vezi autor