Istoria Insulei
de Evgheni Vodolazkin
Titlu apărut în colecția Raftul Denisei, Seria de autor Evgheni Vodolazkin la Humanitas Fiction
Descriere produs
O insulă care nu există pe hartă, dar a cărei existență nu e umbrită de nici o urmă de îndoială. N-o găsim în manualele de istorie, dar istoria ei e dureros de cunoscută. În acest roman cu accente de mister, Evul Mediu se împletește cu prezentul, destinele popoarelor cu cele personale, tragicul cu grotescul și ironia blândă. Prinți drepți și luminoși conviețuiesc în mod firesc cu președinți, cronicari și proroci, cu un stăpân al albinelor și un motan vorbitor. Conform unei prorociri străvechi, Insula e amenințată de mari încercări. Va reuși oare să supraviețuiască, atunci când pământul va începe să se cutremure sub picioarele locuitorilor ei?
„În timp ce lucram la romanul Laur, am fost vraci, «om al lui Dumnezeu», pelerin și călugăr. Acum, un deceniu mai târziu, m-am încumetat să devin cronicar – și am simțit cât de mare e povara celor care consemnează faptele trecătoare. Istoria e unul dintre numele experienței. În cele din urmă, din viață rămâne numai istoria. Romanul e dedicat, firește, doar unei bucăți de uscat, dar, asemenea unei picături de apă, oglindește mult mai mult.” — EVGHENI VODOLAZKIN
Soloviov și Larionov (2023) ,
Brisbane (2023) ,
Aviatorul (2023) ,
Pachet Evgheni Vodolazkin (2021) ,
Laur (2023) ,
Aviatorul (2023) ,
Povestirile lui Vladimir Nabokov (2013) ,
Atitudine nepăsătoare faţă de stomac şi alte povestiri (Top 10+) (2023) ,
Soloviov și Larionov (2023) ,
Crimă şi pedeapsă (2024) ,
Detalii produs
Titlu original: Istoria Ostrova
ISBN: 978-606-779-828-9
Copertă: Paperback brosat
Număr pagini: 376
Limbă: Română
Dimensiuni: 13x20 cm
Hârtie: 80g/m
Editura: Humanitas Fiction
Teme: conflict, pericol, supraviețuire
Cărți Ficțiune >> Cărți Moderne
Cărți Ficțiune >> Romane Istorice
Speciale >> Cărțile bune vin de la ruși
Din blogul Cartepedia
,,Odată ce am închis cartea am început să caut opinii în stânga și-n dreapta. Unii spun că personajul principal din Istoria Insulei e insula în sine. Alții cred cu tărie că atenția e îndreptată asupra i......“
citește mai mult,,Evgheni Vodolazkin este unul dintre cei mai importanți scriitori ruși contemporani, autorul a numeroase studii științifice în domeniul literaturii vechi. Pe plan internațional a cunoscut succesul prin......“
citește mai multOpinii editoriale
„Romanul e o meditaţie adâncă despre timp şi despre sensul istoriei. Despre faptul că nu întotdeauna cuvântul scris are forţă şi sens. Despre cum timpurile influenţează soarta omului. Despre cum imperiile se nasc și pier, dar dragostea adevărată nu e nicidecum vremelnică. Despre faptul că relațiile dintre oameni au rămas și astăzi exact la fel cum erau cu secole în urmă.”
labirint.ru„Jocul straniu, derutant și tulburător cu timpul, suprapunerea incitantă a două ritmuri de viață diferite ne permit să vorbim despre acest nou roman ca despre un mare succes al autorului, comparabil cu Laur.”
Galina Iuzefovici