Partitură pentru ferestrele copacilor

Poeta modernă că abordare, dar romanțioasă prin natură poeziilor, Romita Malina Constantin imaginează viață că poezie, că o suita de imagini, onirice, suprarealiste în care cuvintele se interferează între vis și boltă divinului :
(hai-hui prin do-re-mi): ”ei mă învață cum să cresc în casă o sălcie cu buze cărnoase și plete mai jos de șolduri/apoi să treier pietrele și să dărâm acoperișul/deși e aproape ilegal să dormi sub stele/îmi arată cum să zgârii păpușile Matrioska/trezindu-mă dimineață că o lupoaică/ce se amestecă cu oamenii în vreme de secetă/cu toate că o parte din mine e ușor îndrăgostită/de fructele paradisului și de literă X/am o identitate schimbată/un vis nebun numit poezie”.
O bogăție de trăiri încredințate dezinvolt unor cascade de cuvinte, în mijlocul naturii că martor al iubirii și în pulsații în comuniune spirituală cu universul și sistemul planetar.
Ea așterne iubirile, elanurile sentimentale, dorințele, fantasmele, bucuria de a fi într-un ocean de iubiri (filiale, maritale, maternele, amicale).
Poetă ne inundă cu simțiri vibrante, deși evoluează și spre cerebral (un semn de evoluție certă ,de maturitate artistică) evitând dulcegării inutile. E pe cărările destinului, mereu admirativă, mereu îndrăgostită de tot ce o înconjoară, o Casandra care face apelul de a trăi numai și numai prin iubire și dăruire altruistă de șine, sacrificiul pe altarul marilor sentimente parându-i-se sediul misterului vieții, asumat printr-o credința religioasă autentică (ascultă, /veșnicia stă la masă cu noi / e atât de naivă încât ne arată buzunarele/în timp ce zilele cad de pe ziduri înalte/și strig; veniți, veniți, treierați-mi sângele/în cimitirul de la marginea drumului)
Angela Nache Mamier, scriitor român (Franța)