Confiscarea instrumentelor

În ultimele sale cărţi, Jarniewicz conturează pregnant figuri feminine: iubite – logodnice (poeziile din Machiaj sunt încărcate cu metafore din Cântarea Cântărilor). Iubite, mame, mama proprie, le consacră aceste versuri, scăpând controlul care era atât de caracteristic pentru poetica lui anterioară, ironică şi „calculată”. Versurile sunt neliniştitoare, uneori dificile, deşi în acelaşi timp clare, evitând ermetismul studiat. Poetul eliberează poezia de jocul parabolic pe un singur sens, se deschide spre riscul dezactualizării, al ridicolului, spre limbaje particulare şi arbitrare. Introducând în poezie teme tot mai greoaie, provocator greoaie, Jarniewicz relaxează în acelaşi timp fraza, oferind o anumită largheţe construcţiei versului. Scrise cu o respiraţie mai prelungă, deşi poate că ar fi mai bine să spunem mai adâncă, textele din ultimele cărţi îl atrag pe cititor într-o lume construită din ipostaze ale unei versiuni a feminităţii. Totuşi, în afară de dimensiunea imagistică, există în poezia lui Jarniewicz o dimensiune a supunerii. – Marta Koronkiewicz