2

Recent publicatul volum de poezii 2, apărut la Editura Meridiane Publishing, se înscrie pe aceeași linie a exprimării a ceea ce nu poate fi pus în cuvinte, a trăirilor trecute și rememorate, a poveștilor de dragoste la care tânjim cu toții, a nostalgiilor. Este o poveste despre zânele din viața poetului, după cum mărturisește el însuși; nu știm dacă aceste zâne chiar au existat sau au fost doar în imaginația sa, nu știm dacă este o zână sau mai multe, însă înțelegem cumva că întreg volumul trebuie privit ca un tot unitar armonios, ca o poveste de viață – povestea dintre un bărbat și o femeie, cu toate ale ei, bune sau rele…

„2 este o cifră ce definește un cuplu, în general, iar în acest caz, 2 este un univers. Poate fi, de asemenea, un cod, un mesaj între doi iubiți. « 2 » este un titlu scurt și la obiect, care mă definește ca stil de viață și ca poet.”

Citind poeziile lui Dan Podaru simți trăirile și zbuciumul său interior, bucuriile și tristețele, iubirile melancolice resimțite pentru aproapele său, pentru efemeritatea ființei iubite:

Ești respirația tremurândă din zori de zi
Ești lumina ce mă trezește din visele târzii (2)

Iubirea presupune, într-adevăr, suferință, abandon, noi începuturi:

Dragostea nu există
A murit.
…
Încet…
Ne-am pierdut prin cuvinte.
(ECLIPSĂ DE EMOȚII)

Povestea continuă și începi să surprinzi gândurile poetului despre lume, lumea reală, contemporană, în care trăim și care ne absoarbe cu totul, uitând fundamentalul; noțiunea de a iubi, de exemplu: ,,Nu mai știm să iubim”, ne avertizează recurent poetul, pentru că ,,ne e frică de oameni”, pentru că nu mai știm ,,să gândim”, ,,să trăim”, ,,să murim” (NU).

Extraordinarele și inspiratele ilustrații ale Anei Ramona Damiean însoțesc fiecare poezie și contribuie la imersiunea cititorului în lumea poveștii de iubire din volumul ,,2” al lui Dan Podaru. O radiografie profundă, pe alocuri nostalgică, uneori entuziastă și care nu ține doar de viața unui cuplu, ci și de societatea aflată într-o continuă schimbare. Un carusel de amintiri care, până la urmă, reprezintă zestrea unei vieți de om, esența a ceea ce îl definește, la un moment dat sau de-a lungul timpului…

Am generat în mine un timp
Am construit un muzeu
Am adunat în el… amintiri
Sunt limita între bine și rău.
(DUAL)