TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Umbrele din Ada Kaleh (Vol. 7) 978-606-8959-35-1
Umbrele din Ada Kaleh (Vol. 7)
Vezi
galerie

Umbrele din Ada Kaleh (Vol. 7)

de George Arion

Id: #307384

  • Transport gratuit la comenzile de peste 140 de lei
 

Descriere produs

Ada Kaleh. O insulă de pe Dunăre cu o istorie zbuciumată. Un tărâm al legendelor, printre care cea mai cunoscută spune povestea de iubire dintre preafrumoasa Aiseh și pescarul Dragomir. Un petec de pământ cu un destin tragic, el dispărând sub apele lacului de acumulare al hidrocentralei Porțile de Fier.

Cea de-a șaptea carte care îl are ca protagonist pe jurnalistul Andrei Mladin ne introduce în atmosfera când sumbră, când de basm a acestei așezări condamnate la dispariție. Împreună cu Ava Noureanu, o  colegă de breaslă, Andrei pornește într-o aventură primejdioasă – aceea a descifrării unui mister legat de soarta unor tineri deținuți aruncați într-o hrubă de pe insulă. Cei doi încep o anchetă care le pune în viețile în pericol, chestionează martori din țară și din străinătate, ajung să stabilească relații surprinzătoare între ce li s-a întâmplat celor închiși și anumite întâmplări care s-au petrecut pe șantierul Bumbești-Livezeni.

În același timp, Andrei Mladin cunoaște angoasele provocate de o întrebare chinuitoare: este el vinovat de moartea unui necunoscut?

extinde
 

Detalii produs

Autor: George Arion

Data apariției: ianuarie 2019

ISBN: 978-606-8959-35-1

Copertă: Paperback brosat

Număr pagini: 256

Limbă: Română

Dimensiuni: 13x20 cm

Hârtie: 80g/m

Editura: Crime Scene Press

Teme: pericol

 

Opinii editoriale

Un autor complet, căruia nu-i lipsește nimic: nici inteligența, nici scriitura, nici știința de a construi povești fascinante, nici abilitatea de a folosi cele mai subtile strategii narative.

Igor Bergler

În mod cu totul paradoxal și demn de invidie, un autor precum George Arion aparține tuturor breslelor: îl iubesc și academicienii (în 1981 a publicat un excelent eseu consacrat operei lui Alexandru Philippide), și ziariștii (și-a pus semnătura pe două tomuri impresionante de interviuri), dar și «minoritarii» literaturii mystery & thriller, în mijlocul cărora se mișcă relaxat și dezinvolt, ca un șeic fumător de pipă.

Daniela Zeca Buzura

… nu poți scoate cărți din tine dacă n-ai înghițit în prealabil câteva biblioteci. Un sfat cât o carte, sau cât mai multe cărți. Chapeau, domnule George Arion.

Ani Bradea – „Tribuna”

…George Arion, remarcabil prozator român, cu mare șarm, prolific într-un gen ale cărui piețe sunt mult mai dezvoltate în alte părți ale Europei și ale lumii ca la noi, cu un public cu adevărat larg și cu «infrastructuri» instituționale solide și bogat-ramificate, e pe cale să devină o autentică vedetă internațională.

Ion Bogdan Lefter
George Arion
George Arion
Autor

George Arion s-a născut în 5 aprilie 1946 la Tecuci. Absolvent al Facultății de...

vezi autor