Cerșetorul negru

Amândoi erau înalți și frumoși, dar fizionomiile lor formau un izbitor contrast. Cel mai în vârstă, a cărui față brună avea o expresie de ciudată nepăsare, amestecată cu o lipsa de judecată și orgoliu, părea să fie aproape de acea epoca nehotărâtă care servește de granița între tinerețe și maturitate.
Era trecut de treizeci de ani.
De când?
Ar fi fost greu de spus, căci fruntea să era fără nici o cută; părul sau negru, prea creț pentru a fi frumos, avea totuși acea dungă la modă, care strălucea mulțumită intervenției unui artist coafor, din cartierele de dincolo de Sena.
Ochii săi erau arzători, plini de foc, dar se plecau, de multe ori fără voie sub o privire pătrunzătoare.
Mustață lui fină, n-avea nici un fir cenușiu; dar sub vârfurile ei strălucitoare, care afectau puțîn curbă moscovită obișnuită în acea vreme de parizieni, o cută profundă desenată îi cobora colțurile gurii; trebuie să fi surâs de multe ori amar, pentru a se sapă acest șanț caracteristic.
Semnul acesta dezmințea aerul tineresc al întregii fete.