În noaptea asta gândacii vor ieși din pământ

Femeia în centrul familiei alunecă spre marginea societății,

femeia în fața ecranului gol, în cubul vid din galerie

e o greșeală neobsrvată, un spațiu gol în mijlocul alegătorilor

și demonstranților, nimeni nu are nevoie de ea.

Stă în picioare și alunecă cu piciorul stâng, 

nu știe ce să facă , așteaptă, să o salveze autobuzul sau e-mail-ul

sau cineva care o sună.

La un capăt stăin de lume o femeie stă la fereastră

și se uită la zăpada care cade și șterge,

femeia se uită fix în propriul vid

într-un spațiu pustiu, 

unde deodată nimeni nu are nevoie de ea,

la gâtul răsucit stânjenitor, 

la puloverul care de-abia dacă e al ei,

la zăpad de pe umeri

încearcă să descojească ceva nedeterminat,

ceva în forma în care va întinde mana,

în structura lumii, care se răspândește pe câmpul vizibil

numai prin crengile copacilor și dungile tăiate în gheață.

Femeia de la fereastră se face că nu aude pe nimeni care o sună.

și se gândește dacă să riște un pas în necunoscut.