Asasinul din Tokio. Jocurile căinţei (vol.4)

– Vrei taxi? a repetat el.

A ridicat brațul drept [...].

Am pășit spre el, ca și cum aș fi intenționat să-i trec prin dreapta. Mi-a zâmbit, un zâmbet care ar fi trebuit să fie prietenos, dar care pentru mine era cel puțin pe jumătate de prădător.

Am zâmbit la rândul meu, într-o expresie de felul „Ești drăguț să mă ajuți, fiindcă sunt complet pierdut pe-aici”. Thailandezul a aprobat din cap, liniștit că va fi simplu.

Dar n-avea să fie simplu. N-avea să fie deloc simplu.

Cu o clipă înainte de a ajunge în dreptul lui, i-am înhățat brusc încheietura dreaptă cu mâna mea stângă și i-am smucit brațul spre dreapta mea, prinzându-i tricepsul și trăgându-l cu totul pe lângă mine. [...]

Am întins mâna stângă în jurul taliei lui și i-am prins încheietura dreaptă. L-am strâns apoi violent, trăgându-l spre mine și a icnit, când o parte din aer i-a părăsit brusc plămânii. Acum amândoi eram cu fețele spre bar.