Monahul Damian

V. Demetrius (Vasile Demetrius) s-a născut la 1 noiembrie 1878 în Scheii Braşovului, dintr-o familie de oameni muncitori: tatăl său era sobar. Până la vârsta de şase ani, este îngrijit de bunica dinspre mamă în oraşul de la poalele Tâmpei, pentru ca apoi să fie adus şi crescut de părinţii lui buni: – Dumitru Ogea şi Elisabeta Bratu- Stinghe – într-o mahala a Bucureştiului.
Numele de Demetrius i-a fost dat de către Gala Galaction. La 31 octombrie 1899, Gala Galaction scrie următoarea dedicaţie pe versoul fotografiei sale: „Prietenului încântător, temperamentului de aur, poetului sărbătorit azi de intimi şi mâine de toată lumea, iubitului meu fin, Demetrius“.
V. Demetrius debutează în literatură, ca poet, în Adevărul lui C. Miile, în anul 1898, la vârsta de 23 de ani, recomandat fiind de către Gala Galaction, naşul său literar. Urmează o largă colaborare – poezie, proză, publicistică – în paginile revistei Viaţa socială („Dacă Viaţa socială va însemna ceva in viitor în istoria literaturii noastre – notează N.D. Cocea – e pentru că într-însa au scris cele dintâi pagini Tudor Arghezi, G. Galaction, V. Demetrius), ca şi în paginile altor periodice şi reviste prestigioase: Linia dreaptă, Viitorul, Dimineaţa, Facla, Flacăra, Scena, Luceafărul, Sburătorul, Rampa, etc.
A tipărit numeroase volume de poezie şi proză, din care menţionăm: Versuri (1901), Puterea farmecelor şi alte nuvele (1913; ediţia a II-a, sub titlul Puterea vrăjilor şi alte nuvele, 1929), Tinereţea Casandrei, roman (1914; ediţia a II-a, revăzută, 1924), Cântăreaţa, nuvele (1910; ediţia a II-a, 1923 – 1929, carte premiată de Academia română), Canarul mizantropului, versuri (1916), Şcoala profesională „Episcopul Gherasim“, nuvele (1916), Dragoste neîmpărtăşită, nuvele (1919; ediţia a II-a revăzută, 1930 – 1931), Păcatul rabinului, roman (1920), Strigoiul, nuvele fantastice (1920; ediţia a II-a, 1929), Gasul bucuriei (1920), Matei Dumbărău, urmarea şi sfârşitul romanului Oraşul bucuriei (1920), Paradisul ruşinos. Oraşul bucuriei. Matei Dumbărău, roman (1920), Domnul colonel, roman. Din epoca neutralităţii române, 1914 – 1916 (1920), Domnul deputat, roman (1921), Vagabondul, nuvele (1922), Nuvele alese (Arad, 1829), Norocul cucoanei Frosa, nuvele (1926), Vieţi zdrobite, roman (1926), Monahul Damian, roman (1928, premiul Societăţii scriitorilor români), Povestiri şi poveşti pentru copiii deştepţi (1940).
În 1942, îi apare placheta de versuri Cocorii, volum care încheie activitatea de scriitor a lui V. Demetrius.
În toţi aceşti ani, V. Demetrius publică traduceri din autori de literatură universală: Balzac, Stendhal, Dickens, Merejkovski, Blasco Ibanez, Hoffmann şi alţii.
Se stinge din viaţă la 15 martie 1942. În Evenimentul zilei din 21 martie 1942, Ion Vinea scrie: „Autorul Monahului Damian a trecut prin lume ca un şlefuitor tăcut, ce nu cunoaşte răgazul nici în clipa în care giuvaerul e inundat de lumină, şi care, după ce l-a desăvârşit, priveşte cu toată înţelegerea spre zgârcenia răsplatei omeneşti. V. Demetrius n-a spus niciodată nimic, nu a cerut nimic, nu a căutat lauda şi nu a folosit niciunul din mijloacele pe care le are la îndemână la noi parvenitul moral.“
Romanul Monahul Damian vede pentru prima dată lumina tiparului în anul 1928. În acelaşi an, volumul este premiat de către Societatea scriitorilor români. Felix Aderca considera paginile lui drept „o neaşteptată înnoire a cunoscutului scriitor”.

CORNELlU POPESCU