A fost odată ca altădată

Permite-mi să mă adresez ție în acest mod, la persoana întâi, pentru că, citindu-mi cartea, îmi ești confident și ai pătruns cu mintea în gândurile și în sufletul meu, ai acordat din prețiosul tău timp, ai cheltuit din agoniseala ta cumpărând ale mele însemnări și doresc ca la finalul lecturării acestei scrieri să îți spui „a fost o carte pasionantă, ce a meritat să fie citită”. Pentru toate acestea, îți mulțumesc anticipat!
Să cumperi o carte scrisă de un autor necunoscut e ca și când te-ai duce la piață să cumperi un fruct exotic pe care nu l-ai gustat niciodată. Comestibil este, că altfel nu ar fi pe tarabă, însă aroma ce rămâne pe papilele gustative depinde de la o persoană la alta, căci (nu-i așa?) gusturile nu se discută și fiecare are plăcerile sale. Evident, contează cât de bine arată, însă nu întotdeauna gustul este direct proporțional cu aspectul. Ajungi acasă te înfrupți din fruct (citești prefața), savurând, sau poți avea surpriza unei acrituri sau, din contră, a unei dulcegării, creându-ți un rictus dezamăgitor.
Harry Haines spune: „Dacă anoste rânduri pe care le vei găsi de acum încolo te vor plictisi, consolează-te, cititorule, gândindu-te la mine, care a trebuit să le scriu.”
Dar eu nu vreau să fiu anost, ci să te captivez, iar la sfârșitul fiecărui capitol există un epilog sub forma unui subtitlu și aș dori să-ți exprimi părerea, pe orice rețea de socializare, pentru că suntem în era internetului. Chiar dacă acum încă nu sunt privit ca un autor de excepție, lasă-mă să cred că sunt nemuritor prin cărțile scrise, iar gândurile tale sunt la unison cu ale mele, indiferent dacă mai sunt, ori nu, pe-acest tărâm.
Iar dacă mă vei citi postum, eu fiind „plecat” deja, te aștept în Eden (sperând toți la un randez-vous ceresc) schimbând impresii despre Terra și despre al meu volum.
Acest tip de mini-nuvele, uneori interactive, între autor și cititor, cu tematică adeseori reală, alteori imaginară, are menirea, zic eu, de a stârni curiozitatea prin titlu sau subtitlu, iar dacă un subiect îți displace, poți trece la o altă temă de discuție, deci lecturare plăcută!
Să distrugi un om e... ușor, să ucizi un suflet e mai greu.
Eu am pus suflet în aceaste rânduri... deci nu ucide din fașă al meu suflet, ignorând scrierea pe care o ai în față...
O amintire se poate pierde, dar un șir de amintiri pot fi o mică istorie, care dacă mai e și scrisă într-o carte, este aproape imposibil de uitat. Poate fi criticată, dar nu distrusă.
SINISTRU ÎNCEPUT, ÎNSĂ „MEMENTO MORI”!