TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Nuntă în cer 9786060911586
Nuntă în cer
Vezi
galerie

Nuntă în cer

de Mircea Eliade

Titlu apărut în colecția Serie de autor Mircea Eliade la Cartex

Id: #312848

  • Transport gratuit la comenzile de peste 140 de lei
Cu un studiu introductiv de Lucian Pricop și referințe critice de Gabriel Badea
 

Descriere produs

Terminasem de tradus The Fighting Angel, când a început să mă obsedeze subiectul unui roman. Câteva zile m-am zbătut căutându-mi un colț liniștit, mutându-mă dintr-o sală în alta, încercând zadarnic să scriu. În cele din urmă, am găsit, la ultimul etaj, o odăiță nelocuită, în care dormise până de curând unul dintre deținuți, bolnav grav de tuberculoză, și care fusese transportat la Spitalul Militar din Miercurea-Ciuc. Mi-am adus o măsuță și m-am apucat de scris [Nuntă în cer] chiar în noaptea aceea, la o lampă fumegândă de gaz. Treptat, lagărul amuțea; nu se mai auzeau decât sentinelele patrulând dincolo de sârma ghimpată și, din ceas în ceas, pașii celor care se duceau să se roage. Către miezul nopții, îmi făceam o cafea și continuam să scriu până la 2-3 dimineața. Curând însă, a început să se facă frig și, cum odaia era neîncălzită, îmbrăcam două sau trei pulovere și îmi puneam și paltonul lui Nae Ionescu pe umeri.

 

Mă apucasem de scris pe la mijlocul lunii septembrie. Pe nesimțite, m-am trezit că venise toamna; pădurea din spatele lagărului ruginise și Munții Odorheiului se zăreau tot mai anevoie, înecați în brumă. […]

 

Nae Ionescu mă întreba uneori „cum merge”. Îi spuneam că visez un „roman de dragoste” care să nu semene cu nimic din ce scrisesem până atunci; o dragoste care era și ar fi trebuit să rămână „perfectă”, dacă n-ar fi intervenit un element mistic, și anume dorința de a o prelungi indefinit într-o durată biologic-temporală, făcând-o „roditoare”.

Mircea Eliade

 

Nuntă în cer poate fi citită oricând și ca un elogiu al iubirii, ca o ficționalizare deloc tezistă a mitului erotic, dar și ca o rediscutare a mitului androginului primar. […] Idealul împlinit prin iubire-un fatum-ultragiază lumea zeilor care obligă omenescul la conștientizarea condiției imperfect. Cuplului primar (Adam și Eva) îi este oferită tranzitoriu fericirea deplină, dar alege stricarea echilibrului, ceea ce nu schimbă cu nimic convingerea lui Eliade, repetată în varii texte că iubirea poate fi o hierofanie, o manifestare a sacrului într-un teritoriu profan.

Lucian Pricop

extinde
 

Detalii produs

Autor: Mircea Eliade

Prefaţator: Lucian Pricop

Data apariției: decembrie 2023

ISBN: 9786060911586

Copertă: Paperback brosat

Număr pagini: 200

Limbă: Română

Dimensiuni: 13x20 cm

Hârtie: 80g/m

Editura: Cartex

Teme: interbelic, iubire

Mircea Eliade
Mircea Eliade
Autor

Mircea Eliade (1907-1986), istoric al religiilor, scriitor. Urmează cursurile Fa...

vezi autor