Viaţa ca o pradă

[…] Dincolo de valoarea ei literară, Viață ca o pradă este, indiscutabil, un laborator. Scriitorul a simțit că trebuie să ne dea nouă, cititorilor săi, anume explicații, să ne introducă în secretele unei opere atât de larg cunoscută și recunoscută ‒ ceea ce și face. Dar, ce ciudat, deși ieșim din această carte cu un spor indubitabil de cunoaștere, o părăsim, chiar și la o a doua atentă lectură, cu noi perplexități ‒ și aceste noi tulburări sporesc valoarea artistică a cărții. […]

Că Viața ca o pradă constituie romanul unei vocații scriitoricești este indiscutabil; dar este tot atât de adevărat că este și aventura unei conștiințe ‒ procesul formării conștiinței, iar aceasta se întreabă și ne întreabă: Cum trăim? De ce trăim astfel? Cum să trăim? Un mare scriitor ‒ cu atât mai mult un scriitor național ‒ nu se poate mulțumi să ne povestească întâmplări, fie ele și foarte interesante și adevărate pe deasupra, ci el încearcă să-și pună, și să rezolve în felul său, întrebările esențiale ale existenței. Dacă eroul cărții trece prin întâmplări extrem de dificile, cu o liniște interioară uneori de-a dreptul stupefiantă, aceasta se întâmplă pentru că el este în posesia unei ceritudini: vocația sa literară. Sigur că eroul și naratorul nu pot fi confundați, între ei întinzându-se un mare spațiu al realizării, dar un scriitor nu poate extinde asupra eroului său o liniște pe care acesta n-a avut-o.