Adam și Eva

„Cu Adam și Eva (1925), romancierul anticipează o altă linie a prozei moderne, evidențiată mai cu seamă în anii de după al Doilea Război Mondial: transfigurarea mitului, structura romanului-parabolă. Ca în cazul altor opere, și aici avem de-a face cu un proces complex al genezei, ale cărei rădăcini coboară – după mărturisirile autorului – până în 1918, într-o întâmplare aparent anodină, complicată cu drama conjugală a poetului St. O. Iosif, coleg și prieten cu Liviu Rebreanu. De la schema primitivă a unui roman nescris, Șarpele, ideea fatalității erotice își încorporează două alte motive, al «cuplului etern» și al «veșnicei reîntoarceri»." - Mircea Zaciu