Ziua în care la capătul celălalt al iubirii n-a mai fost nimeni

O fată cu un cuib de rândunele în loc de păr, un bărbat care zâmbește prea rar. Ea preferă să citească și să bea un ceai sâmbătă seara în loc să meargă în cluburi, el știe să facă fotografii alb-negru în care soarele apune mai strălucitor decât în culori. Iubirea lor e un dans tăcut, cu clipe pline în care totul se potrivește perfect, apoi cu zile negre în care nici nu-și pot sta alături. Ea plânge, el se încruntă și tace. Ea râde, el zâmbește ușor, foarte ușor, și tace. E cel mai minunat bărbat din lume, iar fata care îl iubește ar face orice ca să-i smulgă câteva cuvinte.

O despărțire prematură, o așteptare înfrigurată, căutări peste ani, regăsiri sfâșietoare care nu rezolvă nimic, doar adâncesc dorul și durerea.

Până într-o zi când vor ști amândoi că iubirea a fost acolo, chiar dacă acum la capătul celălalt al ei nu mai e nimeni.

Alice Năstase Buciuta

Cartea Ioanei Chicet-Macoveiciuc, Ziua în care la capătul celălalt al iubirii n-a mai fost nimeni, este un roman superb, plin de emoție și de duioșie, pe care trebuie să îl citești cu un pachet de batiste alături, pentru că vei râde cu lacrimi, vei plânge cu suspine, ți se va face dor de dragoste, dor de dor, dor de râs, dor de plecat, dor de rămas, dor de măreția și nebunia unei iubiri trăite până la sânge și până la capătul celălalt al minunii că iubești, al întâmplării că ești.

Anca

E răscolitoare! Știu că e ficțiune, dar are atât de multă carne, atât adevăr! M- am regăsit eu cea de acum 20 de ani cu bune și cu rele….

Ela Timofte

Mi-am sunat mama și prietena și le-am spus că tocmai am terminat de citit o carte pe care am scris-o eu, despre mine, dar habar n-am cine a tipărit-o… Cred ca mi-o fi dus cineva, fără știrea mea, creierul și inima la tipografie…

Anita

Am plâns, am ras, m-am ofticat, am înghițit in sec, m-au durut toate. A scos amintiri din mine vechi si dureroase. Ioana, nu cred ca știi ce ai făcut cu aceasta carte scrisă din inima.