Viscolul

Romanul lui Vladimir Sorokin, situat într-un secol al XIX-lea distopic și echivoc, va dezvălui numai și numai la momentul potrivit de ce mașina lui Kozma este trasă de cincizeci de cai nu mai mari decât o potârniche, de ce în Rusia caii de povară sunt înalţi cât o casă cu două etaje și, nu în ultimul rând, de ce misterioasa molimă, care le dă morţilor forţa să-și părăsească mormintele, vine din Bolivia.

Platon Ilici Garin, medic de provincie, își propune să ajungă cu orice preţ la datorie, în Dolgoe, unde o boală misterioasă transformă oamenii în zombi. Pentru că nu găsește cai de schimb la poșta din Dolbeșino, doctorului i se recomandă tovărășia cărăușului Kozma, care, pentru cinci ruble, îl poate duce cu mașina la destinaţie.

Aventura celor doi, cu puternice ecouri din Tolstoi, Gogol și Kafka, este marcată de popasuri și de personaje dintre cele mai stranii – morarul înalt cât palma și soţia lui voluptuoasă, producătorii kazahi de narcotice, cadavrul uriașului îngheţat și omul lui de zăpadă, gigantic și cu un falus enorm –, care transformă această călătorie aparent banală într-un traseu fantastic, infernal, în care nu doar viscolul dobândește proporţii gigantice, ci și natura umană, care îi cade pradă.