Rapsodia păgână

Un antibiotic, un probiotic şi un antiinflamator, necesare şi destinate să stimuleze speranţele chinuite, în neîmplinirea lor, de răutatea agresivă instalată în carnea care evocă durerea, cu prioritate atunci când ţi-este lumea mai dragă. Speranţele ce s-au strecurat în negura suferiţei fizicalmente chinuitoare, în cufărul neliniştilor vulgare, sub apăsarea stereotipiilor cotidiene ce zemuiesc de la infuzia scursă dintr-un decantor imund în care s-au depus, straturi-straturi, gânduri negre din care energii subtile negative s-au risipit aiurea de-a lungul timpului, pentru care se va da socoteală, niciodată prea devreme căci se tatonează mai-târziul, întotdeauna mai ineficient în comparaţie cu cele toate câte rămân neabordate, neatacate prin faţă, căci prin spate iscă ilaritatea în viu, batjocura şi sminteala confuziei. Şi toate aceste năbădăi de la o durere de dinţi care radiază către ureche, creier, întru scârba care emană din prea obstinata expunere la curenţi, la masticaţii, la neprielnicii şi microşocuri, din vulnerabilitate şi din neputinţa de a acţiona preventiv! Nu există om mai singur decât acela pe care îl înrobeşte durerea de măsele, nevralgia de la miezul nopţii! Restul, adică socializarea, este cabotinism!