Moartea unui dansator de tango

Romanul este construit ca un «dosar» al Siguranţei, din notele unor informatori, transcrieri ale înregistrărilor cu tehnică operativă, declaraţii etc. Detaliile sunt abundente şi pertinente, autorul fiind un excelent cunoscător al epocii. Trama epică este destul de simplă: ca să nu fie luat pe front, Vrabete merge la un medic care ar trebui să-i secţioneze uşor tendonul lui Ahile pentru a-l face să şchiopăteze temporar. Numai că mutilarea va fi pe viaţă, iar cariera de dansator profesionist pe care o visa Gogu Vrabete zis «Tango» va rămâne un vis. Reuşeşte, în schimb, să rămână în Bucureşti, un Mic Paris agonizând, unde-şi dezvoltă «afacerile», pierzându-şi nopţile prin aceleaşi saloane de dans şi bordeluri ca înainte de război, alături de gangsteri, artişti rataţi, boieri scăpătaţi, ofiţeri nemţi sau ruşi, în funcţie de vremuri. E versiunea antieroică a epocii cea pe care ne-o oferă aici Stelian Tănase, aceea în care oamenii sunt spulberaţi zilnic pe străzi de bombe ce cad la întâmplare, absurdul morţii făcând indivizii să trăiască intens clipa, căci niciodată nu se ştie dacă va mai exista încă o zi. Dragostea fulgerătoare a lui Vrabete pentru dansatoarea Larisa menţine perspectiva «la firul ierbii». Dramele mărunte, geloziile, crimele pasionale, desfrâul se desfăşoară indiferente la marea tragedie a istoriei care zguduie lumea.