Descriere produs
Totul începe cu o venerabilă casă cu marchiză de pe malul Dunării, din Galați, în care două fete își petrec copilăria. O casă care ascunde un mister, pentru că nu au acces decît la o parte a ei. Cînd una dintre ele moștenește cealaltă jumătate de casă, începe o poveste fascinantă, plină de taine și de întîmplări neașteptate, care leagă trecutul de prezent. Pe un perete din sufrageria casei se află, la început, înșirate zeci de portrete care ulterior vor fi aduse la viață în roman.
Refăcînd istoria unei familii de-a lungul unui veac, din Belle Époque pînă în cotidianul corporatist, cu biografii feminine pline de iubiri, împlinite sau nu, de dramatism și de demnitate, Simona Antonescu reușește să își captiveze cititorul strecurîndu-i sentimentul că prezentul nu e numai ceea ce se întîmplă sub ochii noștri, ci și ceea ce s-a întîmplat cîndva, într-o legătură de cauzalitate, iar trecutul conține în el posibilitatea prezentului.
În umbra ei este o carte marca Simona Antonescu, plină de suspans, de intrigi alambicate, ce par a se prelungi de la o generație la alta, dar și încărcată de nostalgie, ce revigorează cu mult farmec adevărul unei lumi pe care cititorul o simte vie, seducătoare, încărcată, pînă la ultima pagină, de mister.
Fotograful Curţii Regale (2016) ,
Menumorut și minele de aur de la Roșia Montană (2018) ,
Nobilul Aeticus și o călătorie în jurul lumii (2018) ,
Hanul lui Manuc (2018) ,
Litovoi și Școala Solomonarilor din Crângul Pământului (2018) ,
Ultima cruciadă (2019) ,
Maria Tănase. O fântână pe un drum secetos (2019) ,
Mihai I (2019) ,
Darul lui Serafim (2020) ,
Iancu de Hunedoara şi legenda fântânii din castel (2021) ,
Detalii produs
Autor: Simona Antonescu
ISBN: 978-973-46-8443-4
Copertă: Paperback brosat
Număr pagini: 328
Limbă: Română
Dimensiuni: 13x20 cm
Hârtie: 80g/m
Editura: Polirom
Cărți Ficțiune >> Cărți Contemporane
Cărți Ficțiune >> Cărți Moderne
Cărți Ficțiune >> Cărți Autori Români
Cărți Ficțiune >> Romane Istorice
Opinii editoriale
Este și cartea unei reveniri la sine, a asumării sinelui prin scris. Căci, spune naratoarea, «o voce interioară pe care nu o asculți este o parte din tine pe care nu o lași să trăiască».
Bogdan Crețu