Guantanamo

— Ai aici un bilet, atenţie, până la capătul de linie, e un tren regio, adică personalul de altădată. Pleacă din Gara de Nord la nouă fără cinci. Nu mergi până la capăt, cobori la a şaptesprezecea staţie, le numeri bine, să fie gări mai mari, mai mici, halte, mă rog, nu opriri întâmplătoare. Acolo vei fi aşteptată şi ţi se va spune ce ai de făcut. Înainte de coborâre, îţi înfăşori capul în şalul ăsta, uite-l aici, făcut sul. Nu trebuie să ţi se vadă părul. Îi musai ca o vreme să stai ascunsă. Dacă asculţi de mine şi de încă un moşneag la fel ca mine, vei fi ocrotită. Tu ştii, ştiu şi eu, ştie şi el, ştiu şi alţii pe care-i doare şi cărora le pasă, că tu ai dreptate. Dar nu-i de niciun folos să mori ori să dispari cum vor ei, cu tine ar dispărea şi adevărul.

— Bine, dar adevărul va apărea astăzi, nu va mai putea nimeni să...

— Ba vor putea să-l nege şi nimeni nu se va pricepe să-l trezească la viaţă.

— Dar Filip Criste...

— Ia, draga mea, acest bilet şi du-te. Nu-i nevoie să-l recunoşti tu pe omul din gara aceea, te va găsi el pe tine, numai să nu numeri greşit.

— Cum se cheamă staţia?

— Număraţi, număraţi, cântăriţi şi împărţiţi se traduce corect „mene, mene, techel ufarsin”.