Pascal desenează corăbii

„Pe Radu Niciporuc îl strânge uscatul, cu sau fără dealurile clujene între care s-a ivit pe lume. Și atunci, dornic să rupă chinga, pleacă pe mare. Nu doar fiindcă asta e fișa postului, ci și fiindcă acolo, «în fiertura amiezii», sub valuri care-ți scuipă sare pe piele, el găsește locul magic unde împletește gânduri în fraze și fraze în povești. Cu huidume și slăbănogi, cu azilanți și robi ai paharului, cu bărboși tandri sub coajă asprimii lor și fețe care flutură sutiene în loc de batiște. Dacă lipești urechea de cuvintele lui Radu, auzi un ecou îndepărtat din Conrad, plecat cu nostromul lui să clătească lumea în ape verzi și în spume nervoase. Iar dacă te oprești o clipă din citit, te năpădește gândul că în viață fiecăruia dintre noi există porturi, refugii și tristeți. Și că în fiecare îmbobocește cândva – nu se știe cum și nu se știe când – un explorator. Sunt în poveștile acestea ale lui Radu Niciporuc un veritabil festival de culori și mirosuri, un turbion de emoții, o furtună de cuvinte când moi și dulci, când țări și severe.”