Din cer au căzut trei mere
de Narine Abgarian
Titlu apărut în colecția Raftul Denisei la Humanitas Fiction
Descriere produs
„Din cer au căzut trei mere este o minunată saga despre locuitorii unui sat armean. Însă povestea acestui sat este de fapt o poveste despre noi. Și aici stă talentul scriitoricesc al lui Narine Abgarian. O carte plină de tandrețe și umor, subtilitate și genul acela de măiestrie rară, atât de firească, încât nici n-o remarci.” — EVGHENI VODOLAZKIN
O lume în care personajele și întâmplările conturează o realitate simbolică, extrasă din amănuntele vieții de zi cu zi, o iubire târzie care salvează lumea, un sat de piatră aflat pe vârful unui munte armean, unde magia și misterul și-au păstrat neatinse puterile. Cu o somptuoasă imaginație și o atenție deosebită pentru detaliile cele mai fine, Narine Abgarian construiește un univers în care cititorul își dorește să zăbovească mult după ce povestea s-a sfârșit.
În Maran, viața este suspendată între realitate și basm, într-un timp care prinde contur încet-încet, luând dureros forma istoriei. Războiul și dezastrele naturale au zdruncinat în nenumărate rânduri pacea fragilă a oamenilor. Anatolia, a cărei viață, nu mai puțin decât a celorlalți, a fost marcată de suferință, moarte, luptă și îndârjire, dar și de evenimente providențiale și semne inexplicabile, este, la 58 de ani, cea mai tânără locuitoare a micii așezări din vârf de munte. Și crede că viața ei, ca și a satului, se apropie de sfârșit, fără să știe că va fi, de fapt, purtătoarea miracolului care va face totul să renască. Iar timpul este învins.
„Am vrut să scriu o carte al cărei sfârșit să ofere speranță. Omenirea are mare nevoie de speranță, de povești despre bine.” — NARINE ABGARIAN
Cum devenim părinţi mai buni (2022) ,
Ultima gară (2023) ,
Plânsul lui Nietzsche (2023) ,
Generation P (2022) ,
Selecţie din opera unui maestru al terapiei şi al povestirii (2013) ,
Prin fata ochilor (2013) ,
Vrăjitorul (2013) ,
Rătăcirile lui Herman Melville (2023) ,
Detalii produs
Titlu original: S neba upali tri iablok
ISBN: 9786067798562
Copertă: Paperback brosat
Număr pagini: 264
Limbă: Română
Dimensiuni: 13x20 cm
Hârtie: 80g/m
Editura: Humanitas Fiction
Teme: război, copilărie, moarte, supraviețuire
Cărți Ficțiune >> Cărți Contemporane
Cărți Ficțiune >> Cărți Universale
Speciale >> TOP ficțiune
Loc în topurile Cartepedia
#67 în Topul Cartepedia 'Carte'
Din blogul Cartepedia
,,"Din cer au căzut trei mere" aduce puțin a Murakami și mai mult a Marquez. M-a dus cu gândul la filme vechi rusești, teatru cehovian și atmosfera din "Somn de iarna" - film turcesc din 2014 regizat de......“
citește mai mult,,„Am vrut să scriu o carte al cărei sfârșit să ofere speranță. Omenirea are mare nevoie de speranță, de povești despre bine.” Este declarația autoarei de origine armeană, care a debutat la îneputul ani......“
citește mai multOpinii editoriale
„Citiţi acest roman. Este balsam pentru suflet.”
Ludmila Uliţkaia„Un murmur blând, ușor nedeslușit, te atrage ca o vrajă în interiorul acestui spațiu, unde este atât de bine, cald și liniște, încât până și evenimentele triste (deloc puține în Maran) par ceva organic, care nu stârnește nici o împotrivire interioară.”
Galina Iuzefovici„Un roman încântator, cu personaje ale căror ciudățenii sunt uneori amuzante, alteori sfâșietoare. O poveste plină de duio¬șie despre familie, prietenie și comunitate.”
Foreword Reviews