Romanul adolescentului miop • Gaudeamus

„Mircea Eliade scrie prima sa carte, Romanul adolescentului miop, la 17 ani (în 1924), prezentând-o însă nu ca un roman, ci ca povestirea unei încercări ratate de a scrie un roman, deși se întitulează… roman. Ultima lui frază este totodată și prima: „Pentru că am rămas singur, m-am hotărât să încep chiar azi Romanul adolescentului miop”. Acest fapt conferă textului deja parcurs de cititor o structură circulară și paradoxală, romanul fiind simultan finit și în curs de finalizare, organizat și haotic. […]

Scris în 1928, la 21 de ani, Gaudeamus (Să ne bucurăm) continuă Romanul adolescentului miop (1924-1925) și este la fel de strâns legat de toate textele scrise de Mircea Eliade în aceeași epocă, precum precum precedentul. Biograficul intersectează deci în continuare literatura, ca și eseurile frecvente din presă, câteva în fiecare săptămână și scrise mereu cu bogată informație și fervoare spirituală. De aceea citim azi Gaudeamus, un roman autobiografic, nu numai ca o continuare la primul său roman, ci și în contextul eseurilor din ziarul Cuvântul, unde Eliade era acum invitat să colaboreze de către profesorul lui de la Universitate, filosoful Nae Ionescu. Să nu uităm apoi că Eliade își scria în același timp și Jurnalul, din păcate pierdut între timp, dar și că respectivul context autobiografic din opera sa se va largi treptat nu numai cu viitoarele sale Memorii, publicate mai întăi în franceză, cum am mai spus, sau corespondența, ci și cu multe alte romane despre sine, precum Maitreyi, dar și, mai târziu, din nou despre generația sa, Întoarcerea din rai (1934) și Huliganii (1935), scrise cu aceeași obsesie de-a o portretiza documentat ca deosebită în istoria culturii românești.” - Sorin Alexandrescu