Simfonia frânei

“Marius Ştefan Aldea face parte din plutonul tinerilor poeţi cărora li se fâlfâie de generaţia imediat anterioară, însă nu li se deloc de generaţiile vechi. Văd şi prevăd o promoţie de poeţi lucizi şi cultivaţi printre care compozitorul Simfoniei frânei va străluci. Pentru că are umor, deci îşi permite să fie cinic, şi pentru că izbuteşte nişte metafore trăsnite, dar fluente, nu răscăutate. Apoi ochiul său este flămând şi precis, nu hoinăreşte pe firmament până se întoarce cu albul în sus. Viteza, claritatea şi subtilitatea artei lui montează un spectacol inteligent – un deliciu pentru durii ca el, care, de fapt, ascund un suflet sensibil în spatele rictusului sceptic. Un romantic de factură excelentă este Marius, adică dintre aceia cu witz, care muşcă tot, iar apoi se muşcă pe ei înşişi. Irezistibilă poezia asta ca un roman scris la colţ de stradă de un designer care ştie exact ce vrea de la manechinele lui.” (Felix Nicolau)