TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Istoria apelor (Vol. 2) 978-606-779-705-3
Vezi
galerie

Istoria apelor (Vol. 2)

de Maja Lunde

Titlu apărut în colecția Raftul Denisei la Humanitas Fiction

Id: #317330

  • Transport gratuit la comenzile de peste 140 de lei
 

Descriere produs

Traduse în peste cincizeci de țări, cărțile scriitoarei norvegiene Maja Lunde s-au vândut în peste trei milioane de exemplare. În 2020 a primit două prestigioase premii, Peer Gynt-prisen și Bjørnsonprisen. Asemenea bestsellerului internațional Istoria albinelor, al doilea său roman, Istoria apelor, este hipnotic, emoționant, inspirator și se concentrează  asupra puterii naturii și a spiritului uman.

 

2017. Signe a crescut în Norvegia, într-un peisaj sălbatic, cu cascade, râuri învolburate, ghețari milenari și fiorduri adânci. Toată viața a luptat împotriva acelora care încercau să supună forțele naturii, secătuindu-i resursele. A luptat cu atâta înverșunare, încât a renunțat la marea ei dragoste, Magnus, când acesta a trădat principiile pe care credea că le împărtășesc. Iar acum, în toamna vieții, Signe pornește cu velierul ei, Albastru, într-o călătorie plină de primejdii până la Bordeaux și apoi pe Canal de Garonne, ca să îl sfideze încă o dată pe Magnus. Navigând printre amintiri dureroase, Signe nu știe că, de fapt, Magnus o așteaptă.

 

2041. David străbate Franța, spre nord, împreună cu fiica sa, Lou. Drumul lor, presărat cu popasuri în taberele de refugiați, este o nesfârșită căutare, într-o Europă aridă, pustiită de război și depopulată. Un incendiu i-a despărțit de ființele cele mai dragi, Anna și August, iar tatăl și fiica au fost nevoiți să-și părăsească orașul mistuit de flăcări. Într-o tabără nu departe de Bordeaux, unde proviziile de apă și resursele de umanitate se împuținează pe zi ce trece, în albia secată a unui canal care străbate un sat-fantomă, un velier îi așteaptă.

extinde
 

Detalii produs

Autor: Maja Lunde

Traducător: Ivona Berceanu

Data apariției: septembrie 2020

Titlu original: Blå

ISBN: 978-606-779-705-3

Copertă: Paperback brosat

Număr pagini: 344

Limbă: Română

Dimensiuni: 13x20 cm

Hârtie: 80g/m

Editura: Humanitas Fiction

Teme: natură

 

Opinii editoriale

„Istoria apelor, un nou bestseller! Consistent și impresionant. Primul ei roman, Istoria albinelor, a cucerit lumea. Iar acum, Maja Lunde a reușit aceeași performanță.”

Dagens Næringsliv

„În acest roman sensibil  și plin de suspans se intersectează două povești despre impactul schimbărilor climatice. Ambele, construite cu mare atenție la detalii, sunt tulburătoare, iar Maja Lunde le unește treptat și subtil, cu un mare impact emoțional.”

Kirkus Reviews

„Pentru Maja Lunde, asemenea poetului laureat Nobel Bjørnstjerne Bjørnson, demnitatea umană și drepturile sunt importante. Cărțile sale au reușit să pledeze pentru aceste cauze într-un fel strălucit care rezonează cu cititori din întreaga lume.”

Academia Bjørnstjerne Bjørnson

„Un roman captivant, impecabil construit, și totodată un avertisment cât se poate de serios. Va genera dezbateri, dar nu prin enunțarea unei teze, ci prin influența pe care o are o carte excelentă. Printre rânduri, citim întrebările: Ce se va întâmpla? Ce putem face? Ce este cu adevărat important în viața noastră?”

Klassekampen

„Pe plan internațional, Maja Lunde este una dintre cele mai valoroase și interesante voci literare norvegiene. În câțiva ani, cărțile sale au fost publicate în zeci de limbi, iar ea a devenit un susținător important al cauzei climatului.”

Juriul Premiului Peer Gynt
Maja Lunde
Maja Lunde
Autor

Maja Lunde este una dintre cele mai importante voci ale literaturii norvegiene a...

vezi autor