TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Baladă la moartea poeziei TA-LGM-BALLMP-19-N-001
Baladă la moartea poeziei
Vezi
galerie

Baladă la moartea poeziei

de Luis García Montero

Id: #263059

  • Transport gratuit la comenzile de peste 140 de lei
 

Descriere produs

Stau așa, așezat în fața nopții mele ca un paznic de muzeu. Nimeni nu trebuie să se apropie de opera fricii sau a curajului, nimeni nu poate strica tabloul iubirii, pânza înfrângerii misterioase. Noaptea mea. Nu vreau să vină să mi-o ia. Poezia a murit și viața e așa. Mă refer la viața fără origine, la fotografiile care nu se vor îngălbeni pentru că au pierdut noțiunea timpului și demnitatea de-a îmbătrâni. Mă refer la nudurile care încetul cu încetul se-ndepărtează de Venus sau de Sf. Sebastian. Este doliul meu. Dispar podurile, autoportretele, cruciații, dejunurile la iarbă verde, petele de culoare, femeia citind la lumina unei ferestre. Dar eu sunt aici, îmi veghez muzeul, încerc să păstrez formele, să salvez conținuturile, cer răbdare la naufragiul plutei. Este doliul meu, am doar un doliu, doliul meu. Vreau doar ca noaptea să imobilizeze totul. Vreau să închidă ușile nefericirii. Refuz fatalitatea, chiar dacă ochelarii mei și-au pierdut dioptriile, iar prietenii mei căsniciile.” – Luis García Montero, XII

extinde
 

Detalii produs

Autor: Luis García Montero

Traducător: Maria Elena Răvoianu

Data apariției: iunie 2019

ISBN: 9786060230762

Copertă: Paperback brosat

Număr pagini: 68

Limbă: Română

Dimensiuni: 13x20 cm

Hârtie: 80g/m

Editura: Tracus Arte

Teme: adevăr, emoții

 

Din blogul Cartepedia

Romeo Aurelian Ilie Romeo Aurelian Ilie

,,Așa cum Nietzsche a jucat rolul medicului legist, confirmând moartea lui Dumnezeu, Luis Garcia Montero anunță astăzi moartea poeziei. O face însă cât se poate de poetic printr-o serie de douăzeci și d......“

citește mai mult
 

Opinii editoriale

Pornind de la un discurs estetic intimist, dar centrat pe tema relației eului cu cotidianul, poetul construiește de mai bine de patruzeci de ani o meditație asupra fisurii între subiectivitate și ceea ce el însuși a numit „adevăruri colective”. O operă deschisă cu aspirație spre mulțimi, care să se conecteze cu cei din stradă, într-o vreme în care tradiția oralității a dispărut în marasmul culturii mulțimilor și a suprainformației mediatice.

Juan Carlos Abril