Efecte 2.0

Efecte Pocnetul crengilor uscate în pădure, sub picioare, fuga ta, speriată de spectrul unui bătrân yambitor, în ținută de pompier, apoi lacrimile mincinoase din copilărie și descrierea moleculei de clorofilă: mă asculți? Nu mă pot ține după ține, îmi scoți sufletul... Uite aici alune, hai să vedem dacă au miez, că sunt crescute la umbră... „Un atom de magneziu, legat de patru atomi de azot”... Stai, nu mai speria ciorile: îți amintești ce spunea unchiul Anghel? Că, ani la rând, având pușcă de vânătoare, era obligat să împuște ciori, era plan, douăzeci de perechi pe an, trebuia să te prezinți cu ghearele lor: oare ce făceau comuniștii cu ele? Ce naiba, nu mai fugi atâta: tu, scăpărătoare de lumina, speriată de efectele vârstelor trecute ale omenirii..