Id: #253984
- Transport gratuit la comenzile de peste 140 de lei
Descriere produs
Lacy Stoltz este investigator pentru Baroul din Florida. E avocată, nu poliţistă, iar sarcina ei este să preia cazurile care se referă la abaterile judiciare. După nouă ani în cadrul Baroului, ea își dă seama că totuși cele mai multe probleme sunt cauzate de incompetenţă și mai puţin de corupţie. Lacy Stoltz nu s-a așteptat să nimerească în raza gloanţelor. Jobul ei este să investigheze abaterile judecătorilor din statul Florida, dar, până acum, cazurile ei n-au prezentat niciun fel de risc, decât riscul de plictiseală.
Lucrurile se schimbă când Greg Myers, un avocat care și-a pierdut dreptul de a profesa, îi aduce la cunoștinţă detaliile unui caz cu potenţial. Myers reprezintă interesele unui informator care cunoaște dedesubturile unei înţelegeri dintre un judecător și un cartel de crimă organizată. Judecătorul corupt împreună cu asociaţii săi au facilitat construirea unui cazinou pe pământul unui trib amerindian. Două persoane și-au pierdut viaţa pentru că s-au opus proiectului, iar cea de-a treia este în închisoare pentru uciderea primilor doi, o crimă înscenată. De la construcţia cazinoului, judecătoarea s-a îmbogăţit subit. Nimeni nu o bănuiește de nimic... până acum. Va reuși Lacy să o demaște pe cea mai coruptă judecătoare din istoria americană?
Detalii produs
Cărți Ficțiune >> Cărți Contemporane
Cărți Ficțiune >> Cărți Universale
Cărți Ficțiune >> Cărți Mystery, Crime și Thriller
Speciale >> Booky Halloween
Opinii editoriale
„Cel mai bun autor de thrillere în viață.”
Ken Follett