Şarpe & cercel

Şarpe & cercel ne dezvăluie o Japonie marginală, a comunităţilor asociale, în care tinerii îşi duc existenţa în spaţiul intim al grupului şi cuplurilor şi în care predomina cultul remodelărilor corporale, "simbol al metamorfozei obţinute prin rănirea trupului moştenit de la părinţi".

Nu este deloc simplu să explic adevărată vrajă a acestui roman. Poate şi pentru că am de-a face cu o carte a cărei valoare este deja recunoscută în cercurile editoriale şi mass-media. Şarpe & cercel este un roman cult, a primit cel mai important premiu japonez, iar prima sa ediţie s-a vândut în trei mii de exemplare. Dar, chiar dacă nu s-ar fi întâmplat toate acestea, eu tot aş fi fost în stare să vorbesc la nesfârşit despre această vrajă a lui. Cu toate acestea, autoritatea pe care i-o conferă straiele alese ale unui premiu Akutagawa a făcut ca otrava intensă şi farmecul acestei cărţi să fie investite cu un aer de sofisticare şi nu cu statutul unui roman-cult. Probabil că orice roman atât de intens şi de reprezentativ pentru o anumită epoca este menit să urmeze acest drum.

În mare, romanul este o ficţiune: o ficţiune care se ţese pe măsură ce autoarea intra în pielea personajului. Iar relaţia dintre autor şi personaj este una de totală transparenta şi sinceritate.

Logica raţiunii, cuvintelor şi interdicţiilor ne face să împingem sentimentele sau emoţiile până într-un loc adânc ascuns în noi. Însă, desigur, acestea nu dispar. Uneori, chiar ies la suprafaţă şi se înfăţişează într-o formă superbă prin ferocitatea lor: fie ne fac să ne cutremurăm de spaimă, fie ne atrag într-un vârtej al încântării. Literatură, luând forma unei poveşti, împrumutând forţă unei poveşti, dezveleşte aceste sentimente şi emoţii, adânc îngropate, într-o fracţiune de secundă. Acesta este sensul literaturii.

Ryu Murakami