TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
În rest, viața e frumoasă CD-DII-N0RVEF-21-N-001
În rest, viața e frumoasă
Vezi
galerie

În rest, viața e frumoasă

de Diana Iepure

Id: #371453

  • Transport gratuit la comenzile de peste 140 de lei
 

Descriere produs

„am crescut într-un loc pitoresc
cu oameni harnici, veseli, gospodari și, nu în ultimul
rând, talentați
așa scriam în compuneri, așa îi prezentau jurnaliștii
la radio, la TV,
în micile lor reportaje de la gazeta raională.

casele erau vopsite cu vopsea scumpă, de calitate,
albastre sau verzi, după temperamental omului.

tot atât de adevărat e,
chiar dacă nu defila cu astfel de informații pe la radio
și TV,
că satul avea bețivii lui, nevestele lui cu ochii vineți
și rărunchii zdrobiți,
curvele lui
și așa mai departe...”

extinde
 

Detalii produs

Autor: Diana Iepure

Data apariției: aprilie 2021

ISBN: 978-606-8577-81-4

Copertă: Paperback brosat

Număr pagini: 114

Limbă: Română

Dimensiuni: 13x21 cm

Hârtie: 80g/m

Editura: Casa de editură Max Blecher

Teme: fericire

 

Opinii editoriale

Noua carte a Dianei Iepure e ca un diascop. Pe ecranul afectiv al memoriei sunt proiectate imagini — când mai opace, când mai luminoase — ce reconstituie spații, ambianțe, experiențe care definesc starea de fericire deplină. Este, totodată, o poezie a olfacțiilor („mirosurile sunt pentru mine alfa și omega, beta și gama, pi pe doi și radical din paișpe”), a bucătăriilor de vară (mai puțin șăgalnică decât la Emil Brumaru, dar cu o intensitate emotivă la fel de mare), a drumului dinspre casă („pe jumătate eliberare/ pe jumătate durere”), a ruperii și înstrăinării (de Patria borcanelor, dar și de „orașul acesta/ încins, necăjit, nespălat”). Diana Iepure știe să dozeze sentimentalul și ironia potolitoare, gravul și ludicul, lirismul și anecdoticul, toate acestea îmbinându-se — precum se împletesc, printr-o ingenioasă manevră grafică, poemele trăirilor cu cele ale ritualurilor — pentru a strânge la un loc voci, bucurii și temeri, ipostaze și vârste ale unui personaj intrat în sinuosul joc de-a prinde clipa.

Lucia Țurcanu

La zece ani de la a doua ei carte, ce impunea un biografism atenuat și autoironic, mai curând stenic și nu în puține rânduri șarmant, îndepărtându-se de variantele hardcore-confesive ale multora dintre cei și cele de după 2000, Diana Iepure publică În rest, viața e frumoasă, volum care îi consolidează discursul și temele printre autorii generației de mijloc de azi. Dacă ar fi doar suflul și sufletul basa ce se dezvăluie în prima jumătate a cărții, Patria borcanelor, și tot ar fi de ajuns — însă partea secundă completează profilul unei poete care nu se încurcă nici cu autoiluzionări, nici cu ingenuități călduțe sau contrafăcute, și care a asimilat din poezia mai veche și mai nouă (de la Nora Iuga până la cei mai tineri poeți ai acestor ani) tot ce i se potrivea formulei sale interioare, acum și cu unele nuanțe noi, ce scot la iveală o conștiință socială percutantă și credibilă: „acestei lumi de oropsiți/ îi lipsește solidaritatea/ solidaritatea angajaților/ atunci când unul lucrează pentru trei concediați/ solidaritatea țărilor mici în fața marilor imperii/ solidaritatea oamenilor iubiți/ mereu asediați de cei neiubiți/ gata oricând să le înșface jumătatea”.

Claudiu Komartin