TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Autoboyografie. O poveste despre noi LE-CHL-AUOPDN-21-N-001
Autoboyografie. O poveste despre noi
Vezi
galerie

Autoboyografie. O poveste despre noi

de Christina Lauren

Id: #373368

  • Transport gratuit la comenzile de peste 140 de lei
 

Descriere produs

Romanul Autoboyografie a fost nominalizat la prestigioase premii literare, printre care Goodreads Choice Best Young Adult Fiction 2017, Audible Best of the Year, ALA Rainbow List, 30th Annual Lambda Literary Award


Doi adolescenți se îndrăgostesc în timpul cursului de scriere creativă din liceu. Unul provine dintr-o familie cu vederi largi, celălalt, dintr-o comunitate religioasă conservatoare! O iubire imposibilă într-o comunitate care nu a fost învățată să accepte o poveste altfel.


Cu trei ani în urmă, familia lui Tanner Scott s-a mutat din California în Utah, o mișcare care l-a determinat pe adolescentul dezorientat să își ascundă adevărata orientare sexuală. Ajuns în ultimul semestru de liceu, băiatul plănuiește să treacă prin ultimele cursuri fără cine știe ce bătăi de cap, iar apoi să facă marele salt spre libertate, părăsind orășelul în care se simte prins ca-ntr-o capcană.

Atunci când Autumn, cea mai bună prietenă a lui, îl provoacă să se înscrie la Seminar – cursul la care elevii trebuie să scrie o carte în doar patru luni –, Tanner nu poate rezista tentației.

Să scrii o carte în patru luni pare simplu, crede el, însă observă cu năduf că  patru luni înseamnă, totuși, o eternitate. De cât timp, însă, are nevoie Tanner să se îndrăgostească? Din câte se pare, o secundă îi e mai mult decât suficient pentru a-l remarca pe Sebastian Brother, un fost elev al școlii care a reușit să vândă unei mari edituri romanul scris în timpul cursului și care acum este mentor pentru liceenii interesați de literatură. Singura problemă în calea fericirii lui Tanner ar fi că Sebastian este mormon și urmează să plece într-o misiune de evanghelizare timp de doi ani.

extinde
 

Detalii produs

Autor: Christina Lauren

Traducător: Alexandru Macovescu

Data apariției: mai 2021

ISBN: 9786069519127

Copertă: Paperback brosat

Număr pagini: 384

Limbă: Română

Dimensiuni: 13x20 cm

Hârtie: 80g/m

Editura: Leda

Teme: iubire

 

Opinii editoriale

Un roman emoționant și plin de speranță! Lauren abordează teme precum religia, identitatea, sexualitatea, țesând cu măiestrie în pânza romanului proiectul literar al lui Tanner, pasiunea lui fulgerătoare pentru Sebastian, dar și frământările interioare ale personajelor atunci când sentimentele tânărului mormon intră în conflict cu așteptările pe care biserica le are de la el.

Publishers Weekly

Dulce și devastator ca prima dragoste, Autoboyografie este o capodoperă. Explorarea identității, a credinței și ce înseamnă să îți deschizi cu adevărat sufletul sunt tratate cu delicatețe și umor, astfel încât vei simți nevoia să dai pagină după pagină. Ador cartea asta!

Kiersten White, autoarea seriei Saga cuceritorului

Christina Lauren reușește să ilustreze cu talent speranța pe care o aduce cu sine iubirea, dar și incertitudinile care apar atunci când te îndrăgostești în cadrul unei comunități care nu a fost învățată să accepte o poveste altfel.

Teen Vogue

Această poveste complexă și plină de sensibilitate este nu doar despre găsirea iubirii, ci și despre puterea de a-ți găsi identitatea și a te accepta așa cum ești. Amuzantă și credibilă. Cititorii se vor bucura să asiste la călătoria lui Tanner pentru a-și găsi vocea.

Bulletin of the Center for Children's Books
Christina Lauren
Christina Lauren
Autor

Christina Lauren este pseudonimul literar al autoarelor Christina Hobbs şi Laure...

vezi autor