Și vom muri cu toții în chinuri

Într-o ţară europeană cu un arc muntos în mijloc, aşezată pe un fluviu şi cu ieşire la mare sosesc pe rînd trei călători. Unul aduce moartea, altul trăieşte împreună cu ea, în vreme ce al treilea încearcă să-i scape. Personajele intră în scenă ca nişte pasageri care urcă la bordul unui pachebot de lux. Îşi găsesc cabinele, îşi despachetează bagajele, se obişnuiesc cu noul mediu. Treptat, ritmul se înteţeşte şi pune în mişcare mici şi mari teme ale lumii în care trăim. Supravegherea electronică, social-media, propaganda, oamenii temuţi de alţi oameni temuţi, refugiaţii, turismul sexual, toate amestecate printre discuţii molcome despre vinuri fine, sport, trabucuri rare sau mîncare în exces. Dar dacă toate acestea nu sunt decît o perdea de fum? În romanul lui Bogdan Teodorescu, Şi vom muri cu toţii în chinuri, nimeni nu e ceea ce pare. Adunate tîrziu, într-un final neaşteptat şi exploziv, toate identităţile orchestrează, mişcare cu mişcare, o simfonie modernă despre ură.