Lanţul de aur

Se poate construi o tramă polițistă în marginea ultimei şcoli filozofice din Atena, închisă de împăratul Iustinian în anul 529, şi a celor şapte reprezentanţi ai ei, în frunte cu Damaskios? Se poate, răspunde Andrei Cornea, făcând din ultimul episod al filozofiei eline o poveste plină de mistere şi de răsturnări spectaculoase care-l ţine pe cititor cu sufletul la gură. Prin fața noastră trec locuitori ai fictivei Atlantida prinși într-un proiect de creștinare, prinți persani care botează ideile filozofiei în sângele ideologiei, episcopi care, în zorii creștinismului, fac ordine în panteonul grec, discipoli străluciți care apar travestiți ca în comediile lui Shakespeare, spectaculoase turniruri intelectuale în care se înfruntă adepții teoriei potrivit căreia lumea e făcută din Nimic cu cei convinși că ființa e eternă… Și un povestitor despre care aflăm abia la sfârșit cine este și cui anume îi deapănă fabuloasa poveste a vieții sale.

„Ei bine, am spus, noi, filozofii, formăm acest lanţ de aur, noi suntem legătura de nedesfăcut dintre cer şi pământ, noi suntem, cum s-a spus, «rasa divină»! Dar, atenţie, asta n-ar trebui să fie motiv de înfumurare deşartă, aşa cum vedem în multe cazuri, căci cinstea se cumpăneşte cu o mare datorie, pe care cu greu şi puţini dintre noi izbutim s-o plătim cumsecade. Şi sperăm să nu se rupă odată cu noi acest «lanţ de aur», ci să-l încredinţăm pe mai departe celor care vor veni după noi, din generaţie în generaţie, pentru ca să nu se piardă de pe lume amintirea a ceea ce-i adevărat, frumos şi măreţ.”

Andrei Cornea