Restituirea

În romanul Restituirea, parcă și existența însăși pare să își târască papucii prin canicula bucureșteană, fără să îi pese prea mult de oamenii care trec prin ea. În trupul împuținat de ani al Aureliei Puchici arde dârzenia tuturor acelor femei de viță nobilă pe care istoria le-a îndoit de mijloc, dar nu le-a frânt. Prin cabinetul avocatului Cruțescu s-au perindat mii de hârtii și povești de familie, dar nici una nu seamănă cu acea adunătură bizară de străini, legați de sânge, dar despărțiți de viață. Pregătiți de întâlnire, doamna Puchici și domnul Cruțescu se pun pe treabă. În același oraș, dar parcă în universuri paralele, Eugenia, Mimi, Mihnea și Dodo sunt mai vii ca niciodată, treziți brusc din toropeală de sunetul telefonului. Este destinul, care îi anunță că are de plătit câte o datorie fiecăruia dintre ei.

***

Patru oameni adunați din întâmplare într-un autobuz. Pe Jeni o s-o iubiți. Mihnea – nu o să-l suportați, dar o să vă placă de el. Dodo, hm, la piece de resistance, un întreținut de joasă speță căruia i se întâmplă să se împiedice de noroc. Mimi? Fără îndoială, visul oricărui gurmand! Gătește extraordinar, mai ales plăcinte și prăjituri – atenție celor la dietă, să nu ziceți că nu v-am spus! Apropos, e vorba despre o colecție valoroasă de timbre, despre o doamnă în adevăratul sens al cuvantului, Puchici pe numele ei, și despre un avocat care știe să diferențieze un nod Eldredge de cravată de cricul unei motociclete.