Descriere produs
Carte ecranizată în 1990 în regia lui Philip Kaufman, cu Fred Ward, Uma Thurman și Maria de Medeiros în rolurile principale.
Anaïs Nin iubește pasional, dincolo de convenții și pudori moștenite. Îl iubește pe Henry Miller pentru geniul și senzualitatea lui. Pe June Miller pentru frumusețe și mister. Pe Hugo, soțul ei, pentru tandrețea cu care o protejează. Pe Eduardo, vărul de care a fost îndrăgostită în adolescență, pentru farmecul lui de efeb. În jurnal, fantasmele întâlnesc luciditatea, iar rezultatul este o viziune unică asupra erotismului și fidelității.
În jurnalul său, Anaïs Nin glisează mereu între autodezvăluire și automistificare, adevăr șocant și minciună menită să inspire. Henry și June este primul volum din „Jurnalul dragostei”, surprinzând anul 1931–1932, în care Anaïs Nin îi întâlnește la Paris pe scriitorul Henry Miller și pe soția lui, June. Pentru autoarea jurnalului, care se autoanalizează cu voluptate, aproape vorace, până la extincția oricărui alt personaj în afara propriei conștiințe, este o perioadă de mari contorsionări sufletești. Iubirea senzuală pentru Henry Miller, atracția fatală către June, atașamentul față de Hugo, soțul ei, și rămășițele iubirii adolescentine pentru vărul ei, Eduardo, toate aceste sentimente se întretaie și se decantează treptat în jurnal. Întreaga viață a lui Anaïs Nin stă sub semnul explorării sinelui, căutare căreia i se subordonează atât panerotismul, cât și pasiunea pentru psihologie. Incendiar și violent în distrugerea preconcepțiilor asupra vieții de cuplu, fidelității, căsătoriei sau iubirii senzuale, Henry și June conturează trei personaje puternice și contradictorii, care sunt de fapt trei proiecții de conștiință. Cum și conștiința poate fi pusă în scenă, cititorul trebuie prevenit: la Anaïs Nin, nimic nu e ceea ce pare, cu excepția originalității gândirii scriitoarei și a plăcerii pe care o dă lectura jurnalului său.
Delta lui Venus (2024) ,
Incest. Din Jurnalul dragostei, necenzurat (2023) ,
Pachet Anaïs Nin (2022) ,
Spioană în casa dragostei (2023) ,
Incest. Din Jurnalul dragostei, necenzurat (2023) ,
Cum devenim părinţi mai buni (2022) ,
Ultima gară (2023) ,
Plânsul lui Nietzsche (2023) ,
Generation P (2022) ,
Selecţie din opera unui maestru al terapiei şi al povestirii (2013) ,
Detalii produs
Titlu original: Henry and June; from the Unexpurgated Diary
ISBN: 978-606-779-771-8
Copertă: Paperback brosat
Număr pagini: 256
Limbă: Română
Dimensiuni: 13x20 cm
Hârtie: 80g/m
Editura: Humanitas Fiction
Teme: iubire, căsătorie, pasiune, sexualitate, cuplu
Cărți Ficțiune >> Cărți Contemporane
Cărți Ficțiune >> Cărți Erotice
Cărți Ficțiune >> Cărți Universale
Cărți ecranizate
Speciale >> Scriitori americani pe care trebuie să-i citești
Din blogul Cartepedia
,,Când am citit prima dată Henry și June, undeva prin liceu, nu știam dacă să fiu oripilat, fascinat sau dacă nu cumva am dat peste un manual despre un stil de viață pe care să-l urmez. După câțiva ani......“
citește mai mult,,Lecturi nu tocmai uşoare, de luat la mare depărtare! Sunt cărţi care şi-au găsit loc în bagajul meu de-a lungul timpului. Singurul criteriu pe care l-am avut în alegerea lor a fost să nu mă gândesc pr......“
citește mai mult,,Chiar la începutul cărții, prin decembrie 1931, când Anaïs Nin îl întâlnește pentru prima dată pe Henry Miller, Eduardo, verișorul scriitoarei, îi mărturisește înspăimântat: „Tu te îndrăgostești de m......“
citește mai mult