Cadrul 25

„Cadrul 25 e o poezie a distanțelor. De la mână la întrerupător, de la un perete la celălalt, de la fetița care sare din pom la femeia obsedată de ceea ce se ascunde în propria gândire, distanța dintre blocuri, dintre o clipă și alta. O poezie care trece ușor la eu, tu sau noi, dar care se bazează nu pe mântuirea adusă de ceilalți, ci pe propria supraviețuire, pe autocontrol și introspecție. De la un grupaj la altul, volumul Anei Donțu explorează alt spațiu, cu o siguranță aproape chirurgicală, se operează în interior, în exterior, în relațiile cu lumea, cu lumina, cu umbra. Un debut matur, în care timiditatea poate avea doar expresie poetică («lumina care a ţâșnit din bec / m-a făcut să-mi fie rușine»), restul fiind curaj, precizie, poezie.”

„Cadrul 25. O carte ca un manifest discret al unei generații care nu face promisiuni, doar constată, relativizând durerea. Un manifest al unei generații căreia maeștrii Tom și Jerry i-au promis multe și pe care au pregătit-o, mai ales, să-l privească cu ochii larg deschiși pe piticul din Twin Peaks — confundându-l poate cu însuși Jerry. Generația cu ștreangul de gât și fără frică de întuneric, într-o lume cu veverițe din Ice Age, transformeri și drumuri care te înghit. În poezia Anei Donțu, alienarea se transformă instantaneu în limbaj (chirurgical și salvator), pentru că lucrurile groaznice se întâmplă mereu altundeva, pentru că toate par să treacă prin tine fără să lase urme, ca în desene animate. Dar de fapt nu.”