Serile în cătunul de lîngă Dikanka

Cât despre un alt oaspete... Apoi acela avea atâta boierie într‑însul că parcă se cerea să‑l faci pe loc asesor ori jude hotarnic. Scotea un deget ia aşa, în faţă, şi cu ochii pe dânsul pornea a spune ca din carte nişte istorii iscusite şi înzorzonate de mai mare dragul! Stăteai câteodată şi îl tot ascultai, până intrai la idei. Nu pricepeai o iotă, măcar să crăpi! Unde să fi deprins el asemenea cuvinţele?

Foma Grigorievici i‑a scornit într‑un rând o istorioară grozavă: cică un şcolar, isprăvindu‑şi învăţătura la un dascăl, s‑a întors acasă la taică‑său tobă de latină, uitând până şi limba noastră creştină. Nu scotea o vorbă până nu‑i potrivea un „us” în coadă. Lopeţii îi spunea lopatus, muierii – muierus. Şi se nimereşte el odată să iasă la câmp cu taică‑său. Latinistul nostru vede o greblă şi‑l întreabă pe taică‑său: „Cum îi spuneţi voi la scula asta, tataie?”. Şi până să ia bine seama, calcă pe dinţii greblei, care saltă o dată în sus şi‑l loveşte cu coada drept în mijlocul frunţii. „Greblă blestemată! zbieră şcolarul, fără să mai aştepte răspunsul tatălui. Că tare mai izbeşte, izbi‑l‑ar naiba din pod să‑l izbească pe ta‑su!” Uite‑aşa! Şi‑a adus aminte cum îi spune, puişorul!