Dumineca orbului

Cu Dumineca orbului pătrundem într-un univers cunoscut bine din Calea Victoriei, însă urmărit în alte ilustrări concrete: cei doi tineri protagonişti ai cărţii, magistratul — şi el magistrat! — Sergiu Miclăuş şi profesoara Gina Alimănescu, au  trăit cu câţiva ani înainte întâmplări care le-au zdruncinat rezistenţa morală şi-i împinseseră pe amândoi în marginea prăpăstiei. Pe el îl aduseseră în această stare viaţa trândavă de  noapte, beţia, cărţile; pe ea, o dragoste nenorocită pentru un cuceritor de profesie. Când erau gata să se prăbuşească, ambii s-au smuls cu ultima putere şi au evadat spre oraşe de provincie, unde şi-au regăsit echilibrul. Toate acestea vor fi sugerate în scurte retrospective, pe parcursul romanului. În primul capitol, însă, îi întâlnim pe amândoi aduşi în Bucureşti de acelaşi tren, ca şi pe eroii din Calea Victoriei, încrezători, vindecaţi — definitiv, cred ei — de ispita vechilor experienţe, fatale pentru amândoi. Graba ambilor, neatenţia, înghesuiala,  mici incidente caracteristice peronului de gară, mici coincidenţe şi îndrăzneli, un şofer cu iniţiativă şi, lângă toate acestea, o inexplicabilă dar graţioasă pornire a unuia către celălalt  îi apropie unul de altul, şi un început de idilă se înfiripă. O dragoste pe atât de pură pe cât de ciudată şi întâmplătoare le-a fost întâlnirea: o putere magică i-a purtat, parcă, spre a-i întâlni, pentru ca, îndată după despărţirea cu legământul de a se întâlni a doua zi, să se năpustească asupra lor  parcă o fatalitate întru totul potrivnică, dejucându-le toate bunele intenţii, aglomerând în calea lor cele mai absurde obstacole. Fericirea lor posibilă, mulţumirea calmă, caldă, întrezărită o clipă de amândoi, se năruie. Fiecare se întoarce definitiv la ceea ce crezuse că îndepărtase de la sine pentru totdeauna: el — la cărţi, cârciumi, nopţi irosite; ea — la bărbatul care-i zdrobise şi prima oară inima.
O fatalitate? întâmplarea potrivind lucrurile tocmai pe dos decât ar fi  fost, la urma  urmei, de dorit? imposibilitatea funciară a omului de a fi fericit în viaţă? Care din acestea, sau care altă pricină ascunsă răvăşeşte existenţa celor doi tineri, întorşi purificaţi în capitală? Ce demon dezlănţuie asupra lor — asupra omului în general — convoiul de adversităţi, interzicându-le accesul la frumuseţea spre care, totuşi, viaţa lor părea să aspire?

Mihai Gafiţa