Laleaua neagră

Laleaua neagră, publicat în 1850, este un roman istoric a cărui acţiune se petrece la sfârşitul secolului al XVII-lea, surprinzând evenimentele prin care Wilhelm de Orania preia puterea în Olanda, pe fondul masacrului fraţilor Johan şi Cornelius de Witt, acuzaţi de înţelegeri secrete cu Franţa. În acest timp, departe de tumultul politic, tânărul Cornelius van Baërle, finul lui Cornelius de Witt, se dedică pasiunii cultivării de lalele, încercând să creeze o lalea neagră, pentru care Societatea Horticolă din Haarlem oferă un premiu de o sută de mii de florini.

Văzându-l aproape izbutind acest lucru, vecinul său, din invidie şi avariţie, îl denunţă drept complice al lui Cornelius de Witt. Acuzat de înaltă trădare, van Baërle ajunge astfel la temniţă. Singura lui consolare este Roza, frumoasa fiică a temnicerului, care îl ajută să născocească un plan pentru a-şi creşte laleaua în secret. Răsturnările de situaţie menţin suspansul până în ultimele pagini ale cărţii.