TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Moștenirea familiei Van Alen (Vol. 4) LE-MDL-MOTFVA-13-N-001
Moștenirea familiei Van Alen (Vol. 4)
Vezi
galerie

Moștenirea familiei Van Alen (Vol. 4)

de Melissa de la Cruz

Titlu apărut în colecția Fantasy Leda la Leda

Id: #215804

  • Transport gratuit la comenzile de peste 140 de lei
 

Descriere produs

Multe s-au petrecut în acest an. Schuyler şi Oliver au decis să fugă din New York după ce Schuyler a fost învinuită pe nedrept de Conclav pentru moartea bunicului ei, Lawrence Van Alen; acum sunt amândoi la Paris, încercând să obţină o audienţă la conducătoarea Conclavului european, de la care speră să primească protecţie şi sprijin. Schuyler nu mai este fetiţa timidă şi nesigură din primul volum al seriei; puterile ei au crescut şi are nevoie de tot ajutorul posibil pentru a-şi urma misiunea pe care i-a încredinţat-o bunicul său. Cât despre relaţia ei cu Jack, ştie că lui îi este menit să fie alături de Mimi, iar ea deja a ales să rămână cu Oliver. Şi totuşi, oare nu cumva se repetă povestea mamei ei? Oare nu cumva există iubiri pentru care merită să mori?

 

Mimi s-a alăturat echipei de Venatori condusă de Kingsley Martin, cu care străbate lumea în căutarea lui Jordan, surioara răpită a lui Bliss, care poartă în ea spiritul Străjerului. Personajul lui Mimi capătă acum dimensiuni profunde şi personalitatea ei, cândva unidimensională şi antipatică, suferă schimbări, dovedind că există în ea disponibilităţi pentru pasiune, dar şi compasiune.

 

Bliss Llewellyn joacă şi ea un rol esenţial, căci a devenit un Sânge Argintiu şi în trupul ei sălăşluieşte un spirit malefic şi puternic. În vreme ce luptă să-şi recapete controlul asupra trupului, minţii şi viitorului ei, trebuie să găsească forţa de a se elibera de Vizitator ─ sau e sortită să fie sclava lui pentru eternitate?

 

Saga celor cu Sânge Albastru continuă, şi lumea lor plină de glamour, dar şi de taine străvechi ni se dezvăluie din nou în povestea rostită pe rând de Schuyler, Mimi şi Bliss. Dragoste, secrete, îngeri şi demoni, revelaţii, întâmplări neaşteptate şi o schimbare uluitoare a personajelor ─ toate îşi au locul lor în roman, alcătuind o lectură alertă şi captivantă şi ajutând cititorul să se implice în vieţile personajelor şi să îşi dea seama că ceea ce se petrece în poveste are nişte dimensiuni mai mari decât şi-ar fi putut el imagina. Acum, nu mai e vorba doar despre vampiri şi romance ─ este vorba despre lupta constantă şi implacabilă dintre bine şi rău.

extinde
 

Detalii produs

Autor: Melissa de la Cruz

Traducător: Mădălina Andrei

Data apariției: februarie 2013

Titlu original: Blue Bloods IV: The Van Alen Legacy

Copertă: Hardcover

Număr pagini: 324

Limbă: Română

Dimensiuni: 13x20 cm

Hârtie: 120g/m

Editura: Leda

Teme: aventură

 

Opinii editoriale

„Schuyler Van Alen, Bliss Llewellyn şi colegii lor de şcoală revin în acest nou episod din seria Sânge Albastru – o combinaţie delicioasă de Gossip Girl şi Amurg…” 

Barnes & Noble

„Cu un amestec de dramă, romance şi fantasy, pe de o parte, şi sacrificiu şi suferinţă, pe de alta, acest nou volum îi va captiva pe cititori, transformând seria Sânge Albastru dintr-o lectură fascinantă într-una ce creează dependenţă.” 

www.lovevampires.com

„Există multă aventură, romance, branduri faimoase şi chiar istorie clasică în acest nou episod; fanii seriei Sânge Albastru nu vor fi dezamăgiţi.” 

VOYA
Melissa de la Cruz
Melissa de la Cruz
Autor

Melissa de la Cruz este autoarea bestsellerului pentru adolescenţi The Au Pairs...

vezi autor