Descriere produs
Fabula transpune întâmplări din lumea umană în cea animală, înzestrând necuvântătoarele cu darul vorbirii și al gândirii raționale pentru a rosti adevăruri supărătoare despre viciile și însușirile umane.
Explicând caracterul ironic al fabulei, La Fontaine, marele fabuluist francez, își definea opera ca fiind: "O amplă comedie cu mii de vieți în mers / A cărei vastă scenă e întregul Univers."
Cărţile de neuitat ale copilăriei, capodoperele literaturii din toate timpurile reprezintă repere obligatorii în formarea gustului pentru lectură și în educația cititorilor mai mici și mai mari.
Cu ajutorul colecției Lecturi școlare, elevii vor avea la îndemână creațiile cele mai cunoscute și mai îndrăgite ale scriitorilor clasici și moderni din literatura română și universală, reprezentând bibliografia obligatorie pentru pregătirea de nota 10 la limba și literatura română.
• MIHAI EMINESCU • ION LUCA CARAGIALE • IOAN SLAVICI • ION CREANGĂ • LIVIU REBREANU
• GEORGE CĂLINESCU • DUILIU ZAMFIRESCU • VASILE ALECSANDRI • CEZAR PETRESCU
• ION AGÂRBICEANU • ANTON PANN • B.ȘT. DELAVRANCEA • I. AL. BRĂTESCU-VOINEȘTI
• GEORGE BACOVIA • MATEIU CARAGIALE • GEORGE COȘBUC • A.I. ODOBESCU
• GEORGE TOPÎRCEANU • MIRCEA SÂNTIMBREANU • RUDYARD KIPLING • JACK LONDON
• EDMONDO DE AMICIS • DANIEL DEFOE • H.C. ANDERSEN • HECTOR MALOT • ALPHONSE DAUDET
• CHARLES DICKENS • LEWIS CARROLL • CARLO COLLODI • CHARLES PERRAULT • FRAȚII GRIMM
• JULES RENARD • MARK TWAIN
Fabule - La Fontaine (2023) ,
Fabule (2018) ,
Fabule pentru cei mici (2018) ,
Cele mai frumoase Fabule (2019) ,
Fabule (2022) ,
Cocoșul și vulpoiul (2023) ,
Iepurele și broasca-țestoasă (2023) ,
Greierele și furnica (2023) ,
Lupul prefăcut păstor (2023) ,
Fables + CD (Niveau un A1) (2023) ,
Detalii produs
Autor: Jean de La Fontaine
ISBN: 978-606-33-5071-9
Copertă: Paperback brosat
Număr pagini: 252
Limbă: Română
Dimensiuni: 13x20 cm
Hârtie: 80g/m
Editura: Litera
Cărți pentru copii >> Cărți pentru tineri
Cărți pentru copii >> Cărți după grupa de vârstă >> Cărți pentru copii 8-12 ani
Cărți pentru copii >> Cărți după grupa de vârstă >> Cărți pentru copii 13-18 ani
Cărți pentru copii >> Literatura pentru copii
Cărți Școlare >> Tip >> Bibliografie școlară