TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Codul de procedură civilă și 12 legi uzuale 978-606-27-2342-2
Vezi
galerie

Codul de procedură civilă și 12 legi uzuale

Titlu apărut în colecția Legislaţie la Hamangiu

Id: #382855

  • Transport gratuit la comenzile de peste 140 de lei
Actualizat la 1 septembrie 2023
 

Descriere produs

Codul de procedură civilă și 12 legi uzuale cuprinde textul la zi al Codului de procedură civilă, iar în extras sunt redate dispozițiile tranzitorii și de punere în aplicare din Legea nr. 76/2012 și din Legea nr. 2/2013. În plus, conține, integral sau în extras, 10 dintre cele mai uzuale acte normative care întregesc cadrul legal al procedurii civile: Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, contenciosul administrativ, regimul juridic al contravențiilor, taxele de timbru, ajutorul public judiciar în materie civilă, medierea, activitatea executorilor judecătorești și a experților tehnici judiciari, măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligațiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesioniști și între aceștia și autorități contractante, formularele privind cererile cu valoare redusă.

 

Sub fiecare articol al Codului de procedură civilă sunt indicate, cu caractere italice, textele corespondente din reglementările anterioare (Codul de procedură civilă de la 1865, Codul civil de la 1864 – partea referitoare la probe, Codul comercial, Legea nr. 105/1992 privind raporturile de drept internațional privat, O.G. nr. 5/2001 privind somația de plată sau O.U.G. nr. 119/2007 privind ordonanța de plată, acestea fiind abrogate de la 15 februarie 2013) și, acolo unde a fost cazul, se fac trimiteri la legislația conexă.

 

De asemenea, sunt redate în extras deciziile Curții Constituționale, deciziile în interesul legii și hotărârile prealabile ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în materiile prezentate.

 

Ca de obicei, o tablă de materii detaliată și un index alfabetic ale codului au fost întocmite pentru a face mai ușoară căutarea instituțiilor/cuvintelor-cheie.

extinde
 

Detalii produs

Data apariției: septembrie 2023

ISBN: 978-606-27-2342-2

Copertă: Paperback brosat

Număr pagini: 552

Limbă: Română

Dimensiuni: 14,5x20,5 cm - A5

Hârtie: 80g/m

Editura: Hamangiu