TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Drept civil. Obligațiile HA-GBC-FDDCPG-20-N-001
Vezi
galerie

Drept civil. Obligațiile

de Călina Jugastru

Titlu apărut în colecția Cursuri, seminarii, teste la Hamangiu

Id: #317830

  • Transport gratuit la comenzile de peste 140 de lei
 

Descriere produs

Dreptul obligațiilor se distinge prin filonul dens al instituțiilor sale, care se regăsesc în soclul ramurilor dreptului privat. Lucrarea Drept civil. Obligațiile este structurată potrivit exigențelor unui curs universitar, dar oferă instrumente de lucru în diferite etape ale formării academice și ale derulării profesiilor juridice.

 

Pentru studentul care intră, pentru prima dată, în studiul obligațiilor, continuitatea instituțiilor și prezentarea sistematică sunt un element esențial pentru înțelegerea și asimilarea cunoștințelor. Pentru masterandul care caută diversificarea problematicii, un tablou aprofundat permite un orizont de deschidere spre etapa următoare, a cercetării specializate. Pentru doctorandul care dezvoltă teme particulare circumscrise sau tangente dreptului obligațiilor, conținutul ideatic și referințele bibliografice sunt o platformă pentru cercetarea monografică de anvergură. Pentru orice practician sau teoretician al dreptului, tematica obligațiilor civile, contractului și răspunderii civile, garanțiilor personale, garanțiilor reale și circuitului obligațiilor reprezintă un punct de interes și de actualitate.

 

Dialectica obligațiilor este constant generatoare de substanță critică. O serie de aspecte suportă interpretare, perspective diverse și, după caz, soluții de ajustare a reglementarii. Prin urmare, tezele de doctrină sunt asociate vulnerabilităților reglementării, cu argumente solide și pertinente. Instituțiile sunt prezentate în ambientul legislativ actual, cu scurte retrospective și cu ilustrări ale jurisprudenței relevante.

 

Lucrarea conține intervențiile normative recente, operate prin Legea nr. 140/2022 privind unele măsuri de ocrotire pentru persoanele cu dizabilități intelectuale și psihosociale și modificarea și completarea unor acte normative. Declararea neconstitutionalitatii dispozițiilor art. 164 alin. (1) C. civ. a avut drept consecință reformarea sistemului mijloacelor de ocrotire a persoanei fizice. Amprenta modificărilor este vizibilă în multiple materii, între care (în dreptul substanțial), regimul capacității de exercițiu a persoanei fizice, răspunderea pentru fapta altei persoane, căsătoria, divorțul, autoritatea părintească ș.a.

 

Dreptul scris este esențial pentru a fixa, lămuri și aplica instituțiile ce permit funcționarea optimă a circuitului civil. În ansamblu și în filigran, dreptul obligațiilor este indispensabil unei pregătiri complete, la standard național și european.

extinde
 

Detalii produs

Autor: Călina Jugastru

Data apariției: aprilie 2023

ISBN: 978-606-27-2242-5

Copertă: Paperback brosat

Număr pagini: 472

Limbă: Română

Dimensiuni: 16,5x23,5 cm

Hârtie: 80g/m

Editura: Hamangiu

 

Loc în topurile Cartepedia