EgoBestiar

În urma Juliei Kristeva, şi pentru mine „revolta“ înseamnă, în mare: transgresarea interdicţiilor (suprarealistul Louis Aragon); obsesie repetitivă (existenţialistul Jean Paul Sartre); re-plasare ludică, substituire combinativă (teoriticianul „scriiturii“ Roland Barthes). Doar că la aceste trei dimensiuni eu aş mai adăuga şi o a patra – eresul archetipal, tocmai pentru faptul că dimensiunea archetipală nu porneşte de la „cuvinte“, ci de la matricea originară a imaginarului. Anume „imaginile“ sunt cele care ne bântuie conştientul sau ne gestionează preconştientul, ele sunt cele care anticipează ori anunţă, contrapunctic, alte fragmente de imagini, încă inconştiente. Structura de adâncime a unui text liric sau a unei regii de film trebuie să răbufnească într-o (să rezulte cu un) simbol specific, iar archetipalul mi se pare unicul instrument de operare artistică plauzibilă! Care, (ne)întâmplător, coincide cu universul holografic post-modern. Or, pentru mine „a scrie“ presupune cel puţin să trăiesc, în măsura posibilităţilor, toate scenariile (vieţile) refuzate de soarta oficială, interzise de anturajul geografic sau la care nu voi putea să am acces vreodată din cine știe ce motive străine mie!