Prieten cu umbra

Într-o seară, Nimo întârzie în oraș nepermis de mult. Tocmai a ratat ultimul autobuz care-l putea duce acasă, în cartierul bucureștean Drumul Taberei. În întuneric, un scrâșnet teribil despică liniștea din Piaţa Universităţii. O statuie pârâie din toate încheieturile și… iat-o cum prinde viaţă și-i sare în ajutor băiatului. Călare pe Breazu, calul lui Mihai Viteazul, Nimo pornește spre casă, în vreme ce bunicul său – statuia lui, mai bine zis – își mângâie mustaţa liniștit. Așa începe aventura lui Nimo. Una care-l va purta, alături de prietenul său Imran, într-o călătorie spre Macedonia de Nord, loc plin de secrete, unde va descoperi povestea mamei sale.

„Azi-mâine voi împlini 51 de ani. Asta mă face să râd, fiind mai apropiat de numărul invers de ani, 15, vârsta începuturilor de drum. Oricum, am înţeles deja că în fiecare adult rămâne ascuns copilul gata de joacă. Ceea ce nu e deloc rău, căci numai așa pot fi întreţinute visurile sau imaginaţia. Priviţi desenele celor mici și ascultaţi-le bazaconiile! Veţi înţelege atunci că ochii lor reflectă lumea cu totul surprinzător. Artistic, aș zice. Asta m-a făcut să născocesc câteva povești pentru ei, convins că urechile lor vor ști să le-asculte cum trebuie. Cât despre Prieten cu umbra, am scris-o în cel mai ciudat an al vieţii mele. Cu masca pe faţă, dar cu gândurile zburând printre nori.” – Călin