Polly și Buster. Misterul pietrelor magice
de Sally Rippin
Titlu apărut în colecția Humanitas Junior la Humanitas
Descriere produs
Ce-ai face dacă toţi oamenii ar crede că prietenul tău cel mai bun e periculos? Locuitorii din Oraşul Lunii Negre sunt convinşică vrăjitoarele şi monştrii n-ar trebui să fie prieteni, fiindcă sunt atât de diferiţi. Însă, după o aventură ca-n filme în minele madin Valea Adâncă, unde îi cheamă trei pietre magice, Polly şi Buster demonstrează că prietenia adevărată e mai puternică decât prejudecăţile adulţilor.
Misterul pietrelor magice este cea mai bună lectură pentru copiii care au învăţat deja să citească singuri. Dincolo de povestea amuzantă a vrăjitoarei Polly şi a celui mai bun prieten al ei, monstrul Buster, cel de-al doilea volum al seriei se opreşte şi asupra unor teme complexe precum relaţiile de familie, cum să faci faţă pierderii cuiva drag, dificultăţile de învăţare, loialitatea, emoţiile, bullying-ul, prejudecăţile, pe care le tratează pe înţelesul celor mici. O poveste plină de farmec despre unele dintre cele mai importante valori din viaţa unui copil.
Biblia vitaminelor (2023) ,
Litigiul (2013) ,
Theodore Boone. Răpirea (2013) ,
Calculatorul criminal (2014) ,
Dumnezeu. O istorie a revelației sale (2014) ,
Puterea chakrelor (2023) ,
Litigiul (2015) ,
Ghidul complet pentru înțărcatul copilului - rapid și ușor (2015) ,
Ghidul complet al plantelor medicinale și al bolilor pe care le vindecă (2022) ,
Detalii produs
Cărți pentru copii >> Cărți după grupa de vârstă >> Cărți pentru copii 8-12 ani
Cărți pentru copii >> Literatura pentru copii