Poți să fluieri, Johanna

E grozav să ai un bunic, îi povestește Ulf prietenului său, Berra, în timp ce se joacă împreună într-un orășel oarecare din Suedia zilelor noastre. Bunicul te ia cu el la pescuit, te invită la o cafea cu lapte sau la o felie de tort când își serbează ziua de naștere. Iar câteodată poți să primești și ceva bani de buzunar, ceea ce pentru niște puști chiar e mare lucru. Dar Berra n-are bunic. Cum să facă să aibă și el unul? Prietenul său, Ulf, are o idee: uite, la căminul de bâtrâni din oraș trebuie să fie o mulțime de bunici. De ce să nu meargă Berra mâine să-și aleagă unul?

Născută din joacă și curiozitate, prietenia dintre cei doi copii și bătrânul Nils de la cămin se transformă într-o întâlnire care le dă celor trei prilejul să-și ofere reciproc o dragoste simplă, firească și necondiționată. Pentru Nils, bunicul de împrumut, de multă vreme singur pe lume, e ultima ocazie în viață de a simți că este important pentru cineva. Pentru cei doi copii și mai ales pentru Berra, „nepotul”, e prima dată când conștientizează că viața are și un sfârșit de neocolit. Cândva, cei dragi nu vor mai fi printre noi, de aceea trebuie să ne bucurăm împreună de fiecare clipă.

—Să-mi fi spus mie cineva c-o să am un nepot ca tine… a spus bunicul Nils într-un târziu.
—Și mie, c-o să am un bunic ca tine! a spus Berra.
Când să ne-ntoarcem, bătrânul era prea obosit ca să meargă. M-am dus și-am adus un scaun cu rotile de la cămin. S-a așezat și a început să fluiere în timp ce treceam pe lângă capelă.
—Ei, ai învățat să fluieri? l-a întrebat el pe Berra.
—Nu, nu chiar. Nu încă, a zis Berra.
—Data viitoare vreau să te aud fluierând, i-a spus bătrânul.
—Bine, bunicule, uite, îți promit, a spus Berra.