Sensul vieții o cercetare de psihologie individuală

După despărțirea de Freud, Alfred Adler contesta rolul dominant al energiilor sexuale în viața psihică, susținând că forțele responsabile de evoluția psihică a individului sunt forțele sociale. Spre deosebire de psihanaliști, Adler nu concepe personalitatea ca fiind alcătuită pe paliere diferite de organizare. Individul trebuie privit ca o ființă unică, indivizibilă și nu poate fi înțeles în afara relației cu semenii. Comportamentul îi este dictat nu de trecut, ci este orientat spre viitor și este determinat nu de instincte biologice, ci de scopuri. Iar scopul ultim este obținerea superiorității personale.

În Sensul vieții (1933), Adler expune o concepție teleologică a devenirii umane. El și-a botezat abordarea medicală, întotdeauna directă, față în față cu pacienții, psihologie individuală dată fiind perspectivă holistică a individului. Fără a accentua individualitatea în termeni de separare sau de unicitate, sintagma aleasă de Adler subliniază ideea că întreaga persoană cuprinde aspecte biologice, atitudini psihologice, precum și legături familiale, sociale și comunitare. Potrivit acestuia, care a conceput noțiunea de indivizibilitate ca intrinsec atașată rădăcinilor individului, niciun medic nu ar putea spera să înțeleagă problemele unei persoane, fără a avea în vedere toate aceste dimensiuni.

Abordările moderne, atât în psihologie, cât și în medicină, devin din ce în ce mai mult un model biopsihologic pentru evaluare și tratament, iar adulții au mici dificultăți în a adopta această perspectivă. Abraham Maslow observă în 1970 cât de mult a crescut respectul pentru Adler pe măsură ce elementele care sprijină abordarea lui s-au înmulțit; a subliniat, de aseme­nea, că viziunea holistică a lui Adler asupra individului devansa epoca respectivă.

Teme abordate: imperativele vieții, complexul de inferioritate, complexul de superioritate, lumea fictivă a răsfățatului, perversiunile sexuale, primele amintiri din copilărie, visele diurne și visele nocturne etc.

Creator al unei Societăți pentru Psihologie Individuală la începutul deceniului al doilea al secolului trecut, după ruptura de Sigmund Freud cauzată de vederile diametral opuse asupra teoriei libidoului, Alfred Adler (1870-1937) se poziționează în centrul mișcării de emancipare științifică a unei noi ramuri a psihologiei. Acesta mută explicarea comportamentelor nevrotice dinspre teoria sexu­ala spre o teorie a sentimentului de inferioritate. Cu o persona­litate diferită de a creatorului psihanalizei, fără carismă și extro­vertirea acestuia, dar cu un plus de aplecare asupra convertirii demersului de cercetare în opera scrisă, medicul austriac a marcat prin cărțile și articolele sale un veac de acțiuni profe­sionale ale psihologilor, cu precădere ale pedopsihologilor.