Imperiul comunicării. Corp, imagine şi relaţionare
de Aurel Codoban
Titlu apărut în colecția Refracţii la Idea Design
Descriere produs
Sensul nihilismului actual se poate explica şi prin relaţia dintre civilizaţie şi cultură: începînd cu lumea omului arhaic, cultura a umplut golurile pe care le lăsa civilizaţia prin semnificare, cu ajutorul simbolurilor şi miturilor, şi a substituit tehnicilor şi tehnologiilor absente ritualurile. Dar odată ce civilizaţia poate rezolva numeroase astfel de goluri prin oferte materiale efective, ea poate susţine viaţa şi în absenţa sensurilor culturale învăţate. Omul occidental a depăşit pentru prima dată în istorie penuria, trăind într-o societate a consumului, în care există un exces de bunuri, pe cînd în societăţile sărace avea în loc un exces de semne. Chiar dacă Dumnezeu a murit, mecanismul civilizaţiei occidentale şi l-a apropriat în unele dintre efectele sale de garant al limitelor comportamentului uman şi viaţa poate continua ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat.
Odată cu mijloacele de comunicare de masă, cultura trece în/devine civilizaţie. Digitalizarea, ca infrastructură tehnologică, ajută, paradoxal, la răspîndirea unui conţinut tot mai analogic, care necesită mai puţine cunoştinţe prealabil învăţate şi care are în schimb o încărcătură emoţională mai mare, şi deci vorbeşte nu numai specialiştilor, elitelor, ci mai multor oameni, fiind mai uşor de difuzat în masă.E una dintre formele concrete prin care cultura trece în civilizaţie, iar civilizaţia preia rolul culturii.
Sentimentul straniu al vieții (2023) ,
Filosofia ca gen literar (2013) ,
Amurgul iubirii. De la iubirea-pasiune la comunicarea corporală (2014) ,
Detalii produs
Autor: Aurel Codoban
ISBN: 978-606-8265-04-9
Copertă: Paperback brosat
Număr pagini: 108
Limbă: Română
Dimensiuni: 16x23 cm
Hârtie: 80g/m
Editura: Idea Design
Cărți Non-ficțiune >> Cărți Științe umaniste >> Cărți Filosofie
Cărți Non-ficțiune >> Cărți Științe umaniste >> Cărți Jurnalism, comunicare și publicitate
Din blogul Cartepedia
,,Trăim cu siguranță într-o cultură a comunicării, o cultură dominată de mijloace mass-media de distribuire a informațiilor și de rețele sociale. Trecerea însă de la o cultură a cunoașterii la o cultură......“
citește mai mult