TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
O istorie mondială a comunismului. Încercare de investigație istorică (Vol. 3) HU-THW-OIMACN-20-N-001
Vezi
galerie

O istorie mondială a comunismului. Încercare de investigație istorică (Vol. 3)

de Thierry Wolton

Titlu apărut în colecția Istorie. Humanitas la Humanitas

Id: #323453

  • Transport gratuit la comenzile de peste 140 de lei
Un adevăr mai rău decât orice minciună. Complicii
 

Descriere produs

„Complicii nu au făurit comunismul, acest rol le-a aparținut călăilor, în schimb i-au permis să dureze, mai rău chiar, să prospere, din credință, din orbire, din interes. Unii au fost mai complici decât alții, fără doar și poate. Toate aceste complicități, cu diverse motivații, explică în fapt dificultățile întâmpinate în stabilirea adevărului legat de regimurile totalitare. Așa se explică tulburarea cu care privesc oamenii toată această poveste: conștiința încărcată la nivel general împiedică percepția corectă.  Oricât de dureros este acest trecut, în primul rând pentru nenumăratele sale victime, atunci când încă mai pot să depună mărturie despre el, dar și pentru cei care s-au lăsat înșelați sau pentru cei care au păstrat tăcerea, suntem obligați să rostim adevărul până la capăt.” — THIERRY WOLTON

 

 

Carte recompensată cu Premiul Jan Michalski (Elveția, 2017) și Premiul Aujourd’hui (Franța, 2018).

extinde
 

Detalii produs

Titlu original: Une Histoire mondiale du communisme: Essai d’investigation historique Tome 3: Une vérité pire que tout mensonge: Les complices

ISBN: 978-973-506-269-9

Copertă: Hardcover

Număr pagini: 1024

Limbă: Română

Dimensiuni: 15,5x23 cm

Hârtie: 80g/m

Editura: Humanitas

Teme: comunism

 

Opinii editoriale

„O lucrare colosală, de o profunzime umană copleşitoare.”

Le Temps

„Osanalele lui Aragon, maofilia lui Sollers, miopia selectivă a lui Sartre... au fost numeroși cei care și-au făcut micile lor aranjamente în raport cu comunismul. Tema centrală a acestui volum rămâne modul în care oamenii înțeleg să perceapă realitatea. Întreaga trilogie este captivantă și exhaustivă.”

Charlie Hebdo

„Humanitas s-a născut la o răscruce a istoriei noastre: februarie 1990. Nu întâmplător, Fenomenul Pitești, cartea lui Virgil Ierunca, inaugura „Procesul comunismului“, colecția ivită din cel mai apăsat act de voință editorială făcut în ultimii 30 de ani. Simbolic, această colecție se încheie cu trilogia lui Thierry Wolton, O istorie mondială a comunismului. Este, în definitiv, procesul complet și lămuritor făcut celui mai criminal regim politic din lume: comunismul.”

GABRIEL LIICEANU, decembrie 2020
Thierry Wolton
Thierry Wolton
Autor, prefaţator

Thierry Wolton (n. 1951) este jurnalist, scriitor și istoric, profesor la École...

vezi autor